blog de râzi şi cu gura

1000 times danke

July 10th, 2009

scris de Codrut

Marin S., cunoscut in lumea interlopa drept Neamtzu’ (cu trimitere la precizia si acuratetea cu care numara berile baute intr-o singura seara, chiar si cand numaratoarea necesita degetele de la vreo 3-4 maini) era un tip molcom si docil pana sa-l trezesti din somn. Odata trezit, inviorarea si-o facea c-un redbull, un marlboro si-o palma peste ceafa nevestii. In lumea lui Marin S. foarte putine reguli trebuiau respectate. Insa, alea care erau, trebuiau divinizate. Prima, si cea mai importanta, era sa te dai din fatza televizorului atunci cand preferatul sau, Mircea Badea, presta la tv de la 11 la 12 noaptea. Aceasta bucurie a Neamtzului era cu atat mai intens savurata daca stam sa ne gandim ca rare erau noptile in care acesta se afla acasa cu familia, si nu pe strazi cu Familia cealalta, rupand capete si lacate.

Intr-o seara, pilit fiind de la nici juma’ de litru de vodca, Marin se retrase din calea ploii, impreuna cu tovarasii sai, la o carciuma din gara Buzaului, oras in care era domiciliat. Sef inca de la 6 ani, pe vremea cand micutul Marin S. si gasca sa furau pastarnaci si struguri din piata, Neamtzu’ se avanta intr-un monolog pe care acolitii sai il sorbeau odata cu alcoolul din cani. Lumea era entuziasmata, barmanul se alaturase si el grupului galagios.

Dupa mai multe ore si mai multe randuri de bautura nu foarte fina, distrugatorul de chefuri al grupului, cel numit Bobby Scula, facu urmatoarea afirmatie impertinenta: Ba, da’ noi avem bani sa platim toata bautura? In oricare alta zi, Marin, ca un lider de moda veche ce era, i-ar fi carpit una peste mufa mai tanarului sau coleg de jafuri, explicandu-i in nu foarte multe cuvinte ca si daca nu au bani, vor pleca frumos fara sa plateasca; cine sa-i opreasca? Insa aceasta ocazie era speciala din cauza faptului ca barmanul ii era oarecum amic, si nu se cuvenea o astfel de teapa. Tocmai cand gascarii se pregateau s-o puna de o talharie prin targ, in scopul nobil de a-si plati consumatia, usa barului se tranti de perete si lumanarile parfumate din intreaga crasma se stinsera ca la un semn. Cu totii inlemnira; chiar si cei lemn de beti inlemnira cumva. Din prag, o silueta impecabila, cu coc si margelute, rosti tare si raspicat cele 4 cuvinte magice : platesc io tot, ma ! Gasca de betivi, vrajita parca de aceasta voce feminina si totusi suverana, inganara un “multumesc” pe mai multe voci. Liderul Marin S. fu singurul din incapere care reusi sa se ridice la inaltimea acestui moment magic. Se ridica in picioare, si, ca si cand nu consumase mai mult spirt decat tot spitalul Elias intr-o luna, ii replica demn siluetei din prag ” Vaaai, doamna Ridzi pupa-ti-as manusitele de magistrala!”

Entry Filed under: Tovarasii mei, asa cum e ei