Archive for March, 2009
scris de Costi
Cam asa suna finalul unei invitatzii primite de la familia Popescu.Din cel mai bun carton, duplex extralucios cu muchii, puteai sa tai gatul unei gaini fara sa clipeasca nici calaul , nici oratania.Broderiile de prost gust incadrau cele cateva randuri de bun gust,zic eu , aratau ca mileurile care umpleau casa, de la frigider si televizor pana la masina personala, sub luneta, unde, pe cel mai ca lumea macrameu, impletit noaptea, pe veceu, ca sa nu deranjeze, trona un catzel nobil maidanez, cu gatul extrem de mobil, care dadea din cap a lehamite de fiecare data cand soferul dadea in gropi.Si cam dadea, de multe ori fara masina.Se vedea stradania de a pastra un ton vesel in fiecare cuvintzel din acea invitatzie. Daca tot am primit-o, am rupt sigiliul de plumb si am lecturat cele cateva randuri, la inceput contrariat, mai apoi fascinat de acesta minunata idee:
” Fevronia si Inochentziu Infinit, nasii celui de-al doilea copil nascut al familiei Popescu, tinand cont ca doamna este insarcinata, au infinita placere sa va invite la divortzul sotzilor Popescu, dupa 25 ani de casnicie.Partzile considera ca nu mai au nimic sa-si spuna, se iubesc ca-n prima zi, da’ nu mai ajunge.Asa ca, sub indrumarea noastra spirituala, ca si noi suntem divortzatzi de cate doua ori, cuplul se va destrama. Fericitul eveniment va avea loc in aceeasi zi cu cununia religioasa, la aceeasi biserica, mai putzin preotul care a plecat in Vesnicele Plaiuri ale Tineretzii, unde alearga ca un turbat inconjurat de nimfe nitzel cam despuiate, de-i sade sutana ciudat in fatza.Am ales lacasul sfant deoarece numai Dumnezeu poate desface ce tot el a legat, cu nod. Masa, dansul si urarile se vor desfasura la restaurantul “Ce tzie nu-tzi place, altuia nu face” din localitatea noastra.Va rugam, confirmatzi!!!”
March 31st, 2009
Maine dimineata, dupa stirile din sport, nu uitati sa intrati colea, pe RaziCuCuruGura, ca sa cititi despre cum se divorteaza la Costi in cartier.
“Fevronia si Inochentziu Infinit, nasii celui de-al doilea copil nascut al familiei Popescu, tinand cont ca doamna este insarcinata, au infinita placere sa va invite la divortzul sotzilor Popescu, dupa 25 ani de casnicie.Partzile considera ca nu mai au nimic sa-si spuna, se iubesc ca-n prima zi, da’ nu mai ajunge.Asa ca, sub indrumarea noastra spirituala, ca si noi suntem divortzatzi de cate doua ori, cuplul se va destrama“.
March 31st, 2009
scris de Tavi
Ca orice barbat despre care se spune ca plange din lipsa unui cel mai bun prieten, ma vad nevoit sa intervin si sa spun ca…asa e 
. Dar partea cu adevarat importanta nu este nici pe departe atinsa … inca; asadar…nici nu-mi sterg bine lacrima de pe obraz, ca vine vara urmatoare si, in mod surprinzator, ma intalnesc cam cu aceeasi oameni, in cam aceeasi statiune.
Cum stateam eu linistit ascultand niste muzica de calitatea marca Yonderboi (http://www.yonderboi.com/) , imi apre Codrut al meu, cu ochelarii strambi si rosu pe juma’ de fatza – stil ciorbea (ca si-asa era la moda), atacat pe strada, degeaba, dupa ce iesise dintr-o spelunca unde consumase “ un cincizeci de ceva” – reactie normala de altfel pentru un adolescent instabil sentimental. In timp ce incercam sa dezvolt acest episod impreuna cu el, apare Gil, care tocmai fusese la dush cu sapunul meu. Printr-un gest intamplator, deshid savoniera si gasesc o sumedenie de floci par integrati in sapun. Cu o reactie de viitor gabor, Gil ma priveste si, calm, explica : “ nu stiu de unde au aparut aia acolo” (tin sa mentionez ca: sapunu’ era ud iar Gil era imbracat intr-un prosop). Nu-l jignesc si nu ies in curte urland in gura mare ca sa auda toate femeile. Desi nici cu Gil nu mi-e rusine, nu vreau sa-mi inchipui cam care ar fi fost situatia daca s-ar fi folosit Mihaitza de sapunu’ meu .
March 31st, 2009
Maine dimineata ne radem cu a tertza parte participanta la episodul de la Costinesti, intitulat atat de criptic acum cateva zile “Vino’ncoa Elemele“. Povestitorul este Tavi, aka Becar, unul dintre promotorii activi ai dublei interogatii “Si ? Era buna?” . Tavi ne va zice de ce ESTE in regula sa plangi la 18 ani daca ai impresia ca nu te iubeste nimenea, precum si de ce NU ESTE in regula sa-ti imprumuti sapunul prietenilor parosi, la mare.
Disclamer: majoritatea membrilor RaziCuGura considera ca este de bun-simt sa nu-ti imprumuti periuta, sapunul, etc. Drept urmare, noi nu ne aliniem standardelor de igiena ale sus-numitului Tav.
March 30th, 2009
scris de Codrut
Posesor de incheieturi marunte, dar mai ales pacifist din strabunic-in-tata-in-fiu (l-am sarit pe Tataie, Dumnezeu sa-l ierte, caci era iute la manie, ceva de speriat), de multe ori am iesit mai degraba sifonat din confruntarile directe. Atunci cand nu imi alegeam oponentii asa cum trebuie, a doua zi imi dadeam seama ca ramele de la ochelari trebuiau schimbate, nemaifiind, evident, in pas cu moda. Precizarile umilitoare fiind facute, sa purcedem cu amintirea.
Tocmai facusem 11 ani de la nasterea-mi tomnatica, intr-o zi de 2 octombrie (cadourile le primesc la adresa din Buzau, ca n-am viza de flotant in dristor). Ne stranseseram cu totii, gasca de puradei, in spatele blocului 8C . Capsuna, vecinul de la 7, cu un an mai mare, imi atrase nu foarte subtil atentia ca am fermoarul de la pantaloni deschis. In mod normal as fi primit atentionarea cu un ranjet, insotit de replica mea preferata: “tac’tu n-are servici, boule!”. Reuniunea beneficiind, insa, si de prezenta Mihaelei de la 8G, lucrurile stateau de asta data un pic altfel, orgoliul iesind in astfel de situatii din starea sa latenta, chiar si la un pusti de 11 ani, pasionat (ulterior inspaimantat) de matematica. Onoarea imi fusese patata, iar Capsuna trebuia sa plateasca intr-un fel sau altul. Lumea pufnise in ras, in timp ce figura mea tinereasca, fara de prihana pana pe la sfarsitul liceului, mi s-a inrosit subit. Ceva trebuia facut. Am incercat sa mizez pe insulta din ciclul “oldies but goldies”: “Daaa?? Tac’tu n-are servici“, cea mai sus mentionata, insa rasetele nu se opreau. Mihaela insasi, curva dracului, radea cu gura pana la urechi, desi cu numai cateva zile inainte ma urcasem pe centrala sa-i aduc fluturasul de badminton care aterizase acolo de proasta ce e. Imi riscasem viata pentru o tradatoare. Intr-o fractiune de secunda m-am napustit asupra lui Capsuna cu karata mea de piatra (pe atunci nu exista, bai, pumn, ca acu’) lovindu-l in umarul drept. Rasele se potolira. Bataia incepuse.
Lumea si-a ales taberele. Cu mine tineau Florin, Razvan, var-miu, si Geolgau. De partea lui Capsuna Laurian erau Ghizdeanca, alt Florin si Dan. Mihaela se tirase, ca o muiere care te starneste si apoi se ridica de pe bancutza, sub pretextul pueril ca “ne vede lumea”. Bataia s-a desfasurat pe parcursul a 3 reprize. Intrucat si eu si Capsuna eram posesori de ochelari, regula nescrisa era sa nu ne lovim la fatza. Si nici la stomac ca durea rau; eventual evitam si picioarele caci eram fotbalisti bunicei amandoi. Totul era permis in rest. La un moment dat, il prind pe Capsuna intr-o priza sireata, si m-apuc sa-i car karate in spate. El, traspirat si unsuros de la natura, reuseste sa scape din stransoare si-mi aplica o palma (!!!) peste obraz. Putea sa-mi sparga ochelarii ! Violase codul ochelaristilor. Ramasesem masca. Wtf, cum ar veni. Pe margine, vazand acestea, Cata, var-miu mai mic, care tocmai iesise la o vanatoare de lacuste (era pasionat de lacuste) interveni ca o ruda de sange ce-mi este. Se arcui (precum Zoltan Ritli in poarta Stelei, la acea vreme), si-si propti karata in arcada nefericitului Laurian, care se lasa pe vine si incepu sa schelacaie: “Baaaa, esti spus !! Mi-ai spart ochelarii, tu stii ca tata n-are servici?” Lucrurile degenerasera. Intr-o clipita isi facu aparitia si Tataie care, de la etajul 5, vazuse cum Capsuna, bestia, ma trase de par in repriza a 2a. Nestiind ca lucrurile luasera o turnura favorabila mie, multumita verisorului meu pasionat de radaste (era pasionat de radaste), se apuca sa-l insulte pe Capsuna si sa-i care suturi in fund. Desi plangea destul de zgomotos, cu totii am reusit sa distingem cuvintele lui Tataie in urma sa: “Tu nu te uiti ma ca esti mai mare? Te iei la bataie cu copiii astia? Du-te dom’le acasa ca tac’tu saracu nici acu n-are de lucru”.
March 30th, 2009
Luni, maine, la prima ora, pe RaziCuGura, saitul tau preferat in afara de alea pe care le citesti zilnic, veti putea citi despre cum sa NU reactionati daca aveti 11 ani si sunteti provocat. Sau daca aveti sau veti avea un baietel de 11 ani a carui mandrie este atinsa printr-o simpla remarca: “vezi, ba, ca ai prohabul deschis”. Daca de fatza mai e si o fetitza draguta si aparent nevionovata, lucrurile o pot lua razna.
“Ceva trebuia facut. Am incercat sa mizez pe insulta din ciclul “oldies but goldies”: “Daaa?? Tac’tu n-are servici“, insa rasetele nu se opreau. Mihaela insasi, curva dracului, radea cu gura pana la urechi, desi cu numai cateva zile inainte ma urcasem pe centrala sa-i aduc fluturasul de badminton care aterizase acolo de proasta ce e. Imi riscasem viata pentru o tradatoare. Intr-o fractiune de secunda m-am napustit asupra lui Capsuna cu karata mea de piatra (pe atunci nu exista, bai, pumn, ca acu’) lovindu-l in umarul drept. Rasele se potolira. Bataia incepuse.“
March 29th, 2009
de Costi
Pe vremea cand trebuia sa intru in gratziile bunicilor, ca o traditzie in familie, proba eliminatorie era coasa.Hotarat lucru, stiau sa aleaga proba, proba…bil stiau ce va urma.Au mai fost cateva munci: curatzatul cotetzului porcului, tocat la ratze sau mulsul vacii cu o mana, munca la care nu am mai fost lasat din cauza ca vaca s-a atasat de mana mea si nu mai dadea lapte bun si gras. Colac peste pupaza, avea si privirea ratacita. Probabil din cauza ca-s nascut in zodia taurului, au gandit , cu voce tare, bunicii, dupa care s-au pus pe un ras teribil. Am fost si eu miscat nitzel de gluma lor, jurand razbunare. Ultima mea aventura la coasa s-a terminat extrem de repede, la prima miscare reusind sa-l ciupesc pe instructor de pulpa piciorului, provocandu-i o hemoragie interna si una externa de toata frumusetzea.Omul este pitic acum si filmeaza pelicule cu tematica.
Trezirea s-a dat la 5 a.m., urmata de un foarte mic dejun, frugal si rapid ca ”e de munca, nu gluma!!!”.Cum nu radea nimeni, mi-a fost luata si farfuria cu gris din fatza, sa nu ma stric la stomac.Chiar asa, ce idee!!!!
Vazusem niste creta pe veranda. Am alergat intr-un suflet s-o rontzai dar, surpriza, am dat peste cumnatul meu care lingea ultima bucata. Era rosu la fatza, facuse deja febra si delira: -Sictir, animalule, treci la munca ca esti verde!!!
Cred ca se referea la varsta, ca, de altfel, eram mai verde la fatza decat el, care se facuse vapaie. Spunea versuri despre patrie si popor si se jura ca n-a pus botul pe tzuica.
Pe drumul spre tarla am exersat, din mers, cum se ascute coasa cu cosorul din dotare. Acea piatra plata, pe care trebuie sa aplici un scuipat, nici prea mare, nici prea mic, numai bun de ascutzit. Cu miscari scurte din incheieturi, stitzi cum, desigur, c-am fost totzi adolescentzi, plimbi piatra cand pe stanga cand pe dreapta.N-am plimbat-o mult ca m-am si taiat. Compasiunea a fost imensa: -Al dracului orasan!!
Plimband coasa cand pe un umar cand pe altul, am taiat niste crengutze pe care cresteau niste fructe mici si negricioase. Am luat o mana de fructe si, rugandu-ma la cele sfinte, le-am rontzait.Am inceput sa cosesc, dupa care, pentru eficacitate, mi s-a aplicat o lama invers orientata ca sa cosesc si la dus si la intors.Dupa cateva brazde, mi s-a aplicat si o grebla legata de curea, la spate, sa culeg si fanul daca tot ma misc. Spre seara, cand am vazut ca se apropie de mine, am rupt-o la fuga.N-am apucat sa alerg decat 100 metri ca m-a taiat intr-asa un hal ca n-am mai apucat sa dau jos pantalonii. Mi-am continuat fuga, nu inainte de a auzi o voce binecunoscuta zicand:
-Tocmai vroiam sa-i leg si un felinar de…., sa vedem ce facem, ca s-a intunecat!!!
Plin de rahat, dar mult mai linistit, m-am dezbracat si m-am spalat in raul din apropiere. Apoi, la fel ca Nica a Petrei, in fundul gol si rupt de foame, cu o haita de caini pe urmele mele, am sarit toate gardurile pana acasa. Ramanea sa studiez oferta zilei de maine cand trebuia sa plec, cu un cioban, dupa capre.
March 27th, 2009
Frati alfabetizati, cu simtul humorului si conexiune la internet,
Maine, in jurul pranzului, numai aicisa, pe singurul blog unde te razi si cu gura si cu…figura, veti ctiti prima dintr-un sir lung de povestiri ce poarta semnatura lui Costi, singurul inginer din Romania lume, manuitor de metafore. Sa ne radem si cu el, sa nu se supere.
March 26th, 2009
Fara sa fac vreo fixatie pentru opera lui Shakespeare, va anunt ca urmeaza o noua povestire, cu un nou Romeo. De data asta nu este vorba despre un hamster gatuit cu manutele astea doua, ci de un fost vecin. Ca sa nu existe nicio confuzie, ne vom referi la Romeo din aceasta poveste folosindu-ne de porecla pe care acesta o avea cand eram mici: Cioara.
Din mama suedeza si tata finlandez cu matusi in Simileasca*, Cioara s-a remarcat inca de mic prin cateva trasaturi rare, pe care le puteai gasi numai la indivizi unul si unul. In primul rand, avea un sut puternic cand tragea la poarta si la ficat. Se diferentia de asemenea de ceilalti copii prin abundenta de saliva+mucozitati, cu care isi marca teritoriul, astfel incat, nu putini fiind cei care credeau asta, intreg orasul Buzau ii apartinea.
Intr-o splendida dupa-amiaza de primavara, Cioara si tovarasii lui, Micky, Cǎtalǎ si Chizdǎ au hotarat sa descinda, asa, de control, pe terenul de tenis din spatele liceului Mihai Eminescu. Aveau asupra lor tevi de plastic, cate un castravete furat din piata, precum si murdarie la bot. Eu ma aflam acolo la prima si ultima lectie de tenis de camp din viata mea. Cei 4 miltiplu-repetenti s-au asezat strategic pe laturile terenului, sperand astfel sa puna laba pe cate mai multe mingi de tenis (rachete furasera deja, greul trecuse). Cu totii ii stiam, cu totii le stiam de frica. Speram, intr-un fel, sa se multumeasca cu 2-3 mingiute si sa plece acasa. In schimb, ei se multumeau sa faca bilute pe margine, amenintand, ocazional, participantii la lectia de tenis. Din repertoriul lui Cioara, aka Romica, nu lipseau: “Baaaa, Aragaz, vezi sa nu-ti cada aragazu’ in cur…’dreacu de aragaz”(??!!) sau “Costinee dai mie sapca aia dupa? Ca bat la tine pa sub trompa ca la felu’ paispe… ‘dreacu de schilod cu sapca lui… “.
Dupa o ora, intr-un ocean de stres, m-am hotarat sa ma apropii de latura terenului strajuita de falnicul Chizda, pentru a bea o gura de apa. Vazandu-ma ca ma apropii de tzasnitoare, tanarul cu minim 3 ani mai in varsta decat oricine pe o raza de 2 km patrati, facu si el acelasi lucru, nescapand din ochi schimbul de mingi din teren. Lasa pe mai tarziu lupta cu bucatica de castravete infipta in maseaua dreapta-sus si rosti ca pentru sine:
-Vai, uite un aragaz cu 4 ochi.
Eu, tip impaciutor, matur, si cu genunchii moi, i-am raspuns:
-Nu sunt aragaz ! (adevarul e ca in momentul ala nici nu aveam ochelarii pe nas, deci nu putea fi considerata o provocare raspunsul meu. Cel putin asa credeam).
-Ce-ai zis, ma? fu raspunsul scurt si plin de stropi al batranului Chizda.
-Pai…n-am ochelarii la ochi, am inatarit eu, incercand sa fac apel la ratiune cu singurul elev din oras care fusese exmatriculat pe motiv ca urinase in timpul orei de desen.
Gatul mi se uscase si mai rau, asa ca ma aplecai sa iau o gura de apa, constient fiind de pozitia vulnerabila in care aveam sa ma gasesc pentru cateva clipe.
-Sa mori tu?! ma chestiona Chizda rastit si-mi aplica un stang sanatos in negura dintre buci. Atunci na de-aici sa te-nveti minte, continua el. Apoi isi retrimise in inspectie cele 2 degete in cautarea fasiei de castravete din masele.
Cioara si ai lui imi distrusesera odata pentru totdeauna sansa la o confruntare cu Federer, iar pentru asta aveam sa-i pedepsesc cativa ani mai tarziu.
*Simileasca = cartier minoritar, de la periferia orasului Buzau, ce abunda in carute si armasari de 50 de kile.
March 26th, 2009
Maine dimineata, numai pe RaziCuGura, domniile voastre vor putea citi despre cum Umilul Vostru Povestitor a decis ca tenisul de camp nu e pentru el. Valabil, aveam sa aflu mai tarziu, pentru orice sport care implca miscare. Mostra din umilinta de maine:
“[...]Intr-o splendida dupa-amiaza de primavara, Cioara si tovarasii lui, Micky, Cǎtalǎ si Chizdǎ au hotarat sa descinda, asa, de control, pe terenul de tenis din spatele liceului Mihai Eminescu. Aveau asupra lor tevi de plastic, cate un castravete furat din piata, precum si murdarie la bot. Eu ma aflam acolo la prima si ultima lectie de tenis de camp din viata mea. Cei 4 miltiplu-repetenti s-au asezat strategic pe laturile terenului, sperand astfel sa puna laba pe cate mai multe mingi de tenis (rachete furasera deja, greul trecuse)“
March 25th, 2009
Previous Posts