Mercedes Benz
Conduc pe autostrada. Centura de siguranta atarna in stanga mea, inutila, ca un petec de piele zbarcita. N-am mai tras pe dreapta de cand am iesit din Romania, vezica rezista. Bon Jovi este prezentat la radio ca fiind inca numarul 1. Ce dobitoci austriecii astia, habar n-au ca Michael Jackson revine in forta. Ma apropii de Viena, iar asta se simte: aerul conditionat care imi mangaie figura de macho este sensibil mai proaspat. A fost un drum placut.
Odata iesit din Baden, pe banda din stanga se infige un ochelarist, ras in cap, care imi arata degetul mijlociu. O zbugheste apoi pe langa mine la volanul unui Audi relativ nou. Are numar de Romania, drept pt care, orgoliul meu de multiplu campion la Revolt imi este o idee zdrelit. Ma iau dupa el, ca un paparatz fara mama, fara tata, fara scrupule. Pedala Benzului meu se lasa, pe rand, mangaiata, siluita, bruscata, ca un tragaci loial stapanului sau ucigas de pe hectarele lui Tiriac. Douazeci de kilometri pana in capitala Austriei si sunt in coasta manelistului bacauan. Adrenalina mi se plimba intre talpa piciorului drept si crestet. Problema e ca trece si prin vezica. Incep sa ma fatzai pe scaun, reflexele imi slabesc, flashurile decoleaza cu intarziere din botul Mertzului. Durerea imi coboara in genunchi, pisarea imi acapareaza toate simturile. Mi se face pofta de gogosile bunica-mii, moment in care realizez ca trebuie sa inchei conturile rapid cu moldoveanul cocalar, pana nu lesin. Pedala intelege la randu-i ca nu mai e loc de joaca: se lasa apasata in graba, fara obisnuitul preludiu. Acul de pe bord arata un neverosimil 175 km/h, in timp ce ninsoaea incepe sfidator in mijlocul lui martie. Audiul e acum pe banda din dreapta, iar vezica a capatat un volum considerabil. Imi trec prin minte ganduri nebune: sa-i arat cocalarului ca sunt gravid, poate ma lasa sa casitg? Racoarea aerului conditionat poposeste pe chipu-mi asudat, iar asta ma face sa uit pentru cateva clipe ca daca nu opresc la un veceu, nenorocesc bunatate de interior de piele. Mai sunt sase kilometri pana-n centrul Vienei si patru ani de leasing la masina. Concentreaza-te, Codrute!
Audiul are o lungime avans, pe bara din spate reusesc sa-i zaresc un abtibild pe care scrie “Claxoneaza daca esti in calduri”. Un zambet rece mi se scurge pe chip, in timp ce acul arata 180 la ora, cu 4 kilometri inainte sa se termine bunatate de autostrada austriaca. Ultima curba, ultima sansa la nemurire, ultima sansa sa nu fac hematurie. Masinile aluneca in urma mea, la fel ca fulgii de zapada de pe parbriz. Sunt ud pe frunte si peste tot. Urmeaza sa ma scap pe mine sau sa mor la perferia celei mai frumoase capitale europene, intr-un accident ce va imbiba caroseria mai mult in pipi decat in sange. Lucrurile deja imi sunt clare, toata viata imi trece prin fata ochilor (incepand cu clasa a 5a, ca nu mi-a placut de domnul invatator). Cand, deodata, Audiul franeaza brusc. Moldoveanul s-a taiat. Ma strecor pe langa un gipan suparat, driblez un Opel iesit la plimbare si ma asez frumusel, pe banda 2, in spatele unui frate Mertzanica de culoarea galbenusului de tzara, cuminte ca un mielusel. Nu-mi ramane decat sa astept amenzile acasa si sa-mi treaca senzatia de voma provocata de hectolitrii de urina depozitati in pantecu-mi de tanar campion. Intru in Viena ca un imparat. Tot ca un imparat, trag pe dreapta la un Agip ca sa golesc un rezervor si sa umplu altul. Parchez, sting farurile, opresc motorul, si, cand sa deschid portiera, de pe bancheta din spate aud intr-o romana perfecta: tati, ne e foame, ne iei niste Pringles? M-am speriat, sa ma pis pe mine…
Add comment March 18th, 2009