Maine dimineata, numai pe RaziCuGura, domniile voastre vor putea citi despre cum Umilul Vostru Povestitor a decis ca tenisul de camp nu e pentru el. Valabil, aveam sa aflu mai tarziu, pentru orice sport care implca miscare. Mostra din umilinta de maine:
“[...]Intr-o splendida dupa-amiaza de primavara, Cioara si tovarasii lui, Micky, Cǎtalǎ si Chizdǎ au hotarat sa descinda, asa, de control, pe terenul de tenis din spatele liceului Mihai Eminescu. Aveau asupra lor tevi de plastic, cate un castravete furat din piata, precum si murdarie la bot. Eu ma aflam acolo la prima si ultima lectie de tenis de camp din viata mea. Cei 4 miltiplu-repetenti s-au asezat strategic pe laturile terenului, sperand astfel sa puna laba pe cate mai multe mingi de tenis (rachete furasera deja, greul trecuse)“
March 25th, 2009
Ma vad obligat sa fac una-doua precizari privind dimensiunea…spatial-temporala a evenimentelor cu vino’ncoa.Ele sunt urmatoarele: Era o seara previzibila, ne dusam, ne parfumam, iesim pe la vreun opt noua “la sosea”. Prima oprire…la pietricele. O terasa la fel de originala ca asteptarile noastre din seara aia: mese si scaune rosii din plastic si niste pietricele albe pe jos. O bere, Gil, Tavi, Biscy, Codrut si subsemnatul, doua beri, poate trei. Venise ora de sinceritati, de introspectii meditative. Pe rand. Tavi varsa o lacrima… ca nu are nici un prieten bun, asa cum si-ar dori. La aceasta concluzie s-a ajuns dupa un mic sondaj in care fiecare isi numea cei mai buni prieteni. Tavi nu a fost in topul preferintelor nimanui. Biscy, cu sinceritate de puisor de lopatari, il numeste pe Gil ca fiind cel mai bun prieten. Codrut izbucneste: “Cum’m'np’la’mea, ne stim din clasa-tai si nu-s prietenu’ tau cel mai bun?”. Gil era multumit dar se simtea dator cu a potoli cumva spiritele. Biscy era derutat si cauta niste explicatii..”mmm eee nbbb pp”. Situatia scapa de sub control. Asa ca zic: veniti incoa.
March 25th, 2009