Archive for May, 2009
scris de Codrut
Aurora P. era femeie de cand se stia. De asemenea, era grasa. Insa nu a fost mereu asa, caci, conform spuselor sale, in tinerete “murea toti aia dupa mine”. Iata ca de ceva vreme se chinuia sa slabeasca. A incercat o perioada sa manance mai putin, insa au fost cele mai oribile 20 de minute din viata ei, asa ca a renuntat. A incercat apoi mersul la sala, insa a renuntat rapid si la aceasta activitate ambitioasa, intrucat acest mers la sala dura vreo 10 minute pe jos. Si n-o plateste nimeni pe ea sa-si distruga plamanii prin orasul plin de noxe. Eroul ei era Cabral. Un tip bine facut, cu bani si vedeta de televiziune. Obisnuia sa i-l dea drept exemplu fiului ei adolescent: Uite-l pe Cabral ce departe a ajuns, vezi? Si el n-a avut posibilitatile tale; el e negru saracu’.
Cornel P. era la randul lui barbat de cand se stia. Era si el gras dar nu facea caz din asta. De gura nevestii a incercat intr-un timp sa mai dea jos din burta, trecand de la Ursus (animal cu greutate) la Stella (domnita usurica). Socul nereusitei l-a zdruncinat atat de tare pe Cornel, incat perioada imediat urmatoare abia daca reusea sa ragaie alfabetul pana la litera Q.
Astazi, la aproape 5 ani de atunci, cei doi sunt inca impreuna si se iubesc la fel de mult. Ultima oara i-am vazut printre cei 5000 de cetateni chemati de Mircea Badea in Parcul Tineretului sa alerge. Se aflau sub cerul senin al unei dimineti perfecte. El era intr-un trening verde, primit cadou, ea il tinea de mana strans si ii soptea din cand in cand, dulce, ca-n prima zi: ma doare picioarele, unde-i micii aia?
May 30th, 2009
Daca nu v-ati facut niciodata probleme din cauza greutatii, inseamna ca n-ati trait. RaziCuGura aduce in prim-plan unul din milioanele de cupluri din toata lumea, care se confrunta cu obezitatea.
“…Cornel P. era si el gras dar nu facea caz din asta. De gura nevestii a incercat intr-un timp sa mai dea jos din burta, trecand de la Ursus (animal cu greutate) la Stella (domnita usurica). Socul nereusitei l-a zdruncinat atat de tare pe Cornel, incat perioada imediat urmatoare abia daca reusea sa ragaie alfabetul pana la litera Q”.
May 29th, 2009
scris de Costi
Nu-mi aduc aminte de prezentza vreunui animal prin curtea bunicii mele de la Joldesti, Vorona. Avusese avere, dar au pradat-o rusii, prietenii nostri. Motiv pentru care cumparam lapte de la o femeie din sat, cam surda de-o ureche (de obicei cea care era inspre tine). Matusa mea s-a dus la femeie acasa, a intrat pe poarta si a dat binetze. Femeia, exagerat de surda, catzarata pe o scara de lemn, varuia extrem de absorbita de nuantza obtzinuta prin amestecarea varului cu diverse arome organice. Si pentru ca tot se simtzea in sigurantza acolo sus, de parca nimeni n-ar fi putut auzi de la altitudinea aia, femeia slobozi un pârţ imens. Matusa-mea se feri instinctiv si spuse , dojenitor, cu voce ridicata:
-Frumos, tanti Melitina !
Iar femeia raspunse sagalnic:
-Stai sa vezi cand dau a doua mana!
May 29th, 2009
scris de Stelar
Au trecut vreo trei săptămâni de când prietenul meu, the vicious bastard Codruţ, m’a provocat să scriu caterincos fără să ştie prea bine cu cine vorbeşte. Nici eu nu ştiam prea bine cu cine vorbeşte, dar ştiam că dacă refuz toată imaginea mea de shukar pe care am construit’o cu atâta migală şi batere de taste (poor google) se va prăbuşi ca şi blog statsu’ meu de ieri seară [n.r. terminologie de bloggeri, nu va bateti capul]. Aşa că după multe metafizici interioare( întelegeţi acum de ce a durat trei săptămâni până să mă apuc de scris) mi’am dat seama cu cine vorbea Codruţ. Mai ştiţi când, în liceu, făceaţi o glumă bună şi imediat cineva o spunea mai departe asumându’şi astfel tot creditul? Normal că nu, doar n’aţi fost toţi colegii mei! Dar unii dintre ei au fost şi, ca să vezi, au un simţ al umorului nedemn pentru LTMEP*.
Am intrat deci online aşa cum face tot omu’ când se vrea băgat în seamă şi am început să’mi păcălesc colegii cu statusuri mai emo decât de obicei şi cu întrebări sinucigaşe gen care e cel mai amuzant moment pe care l’am petrecut impreuna?. Şi încă odată, dacă mai era nevoie, şi’au demonstrat ataşamentul necondiţionat prin răspunsuri rapide şi mult chibzuite. noi râdem tot timpu’, da’ niciodată nu ştiu de ce . Halal ajutor. Noroc cu magica memorie a Alexandrei, din ale cărei răspunsuri am selectat pe baza niciunui criteriu o zi de acum aproape un an. ( şi numirea Alexandrei în acest post o să scoată din pepeni pe toţi cei care mi’au spus ceva amuzant în seara asta).
Doamna dirigintă, profesoară de matematică fiind, m’a invăţat că e bine să îmi explic toate notaţiile înainte să încep demonstraţia. Avem deci:
-Cmshsaw - nimeni nu ştie de ce semnează aşa dar se zvoneşte că ar veni de la C(risti), m(ici) ( mâţa lui care ne’a parfumat odată clasa marcând toate punctele cardinale existente şi mai puţin existente; da’ e bine că aşa am aflat şi noi că diriga are probleme cu fierea şi de asta se tot încrunta când stătea la catedră aşa că de atunci ţinem geamul deschis da’ nici chiar asta nu a făcut minuni) ş(i) h(os)( câinele lui super erou despre care voi vorbi cu altă ocazie); urmând ca celelalte iniţiale să fie aproximate până la sfârşitul clasei a 12a.
-Căpşună – simpatica mea colegă blondă la origini, actualmente roşcată, împlinită după fantezia cu căpşuni de astă iarna când o apucaseră poftele exotice tocmai în u. [n.r. e un oras cica. Uricani] unde căpşunile apar doar în reclamele danone( şi îmi permit să spun toate astea deoarece ea urăşte sincer toate blogurile aşa că nu voi primi nicio privire fatală)
-urmând ca noi, ceilalţi să ne definim drept mulţimea de inadaptaţi care a plecat până la magazine cu ghiozdanele în spate că era tare frig în dimineaţa aia de mai şi poate de asta am ajuns undeva mai departe decât ora de matematică, într’un loc pe care îl vom numii sugestiv La Gară.
Şi dacă nu aţi înţeles nimic din toată diareea verbală de mai sus, nu vă faceţi griji: cam aşa rămân şi eu după demonstraţiile doamnei diriginte. Doar studiaţi mai profund! Şi daca tot nu intelegeţi, mergeţi La Gară, că acolo lucrurile sunt ceva mai umile.
La Gară e prima parte din traseul La Locomotive. Dacă La Locomtive nu se mai mişca nimic de câteva secole, La Gară personalul de Simeria vine şi pleacă în fiecare zi! Faza e că nimeni nu ştie când vine şi când pleacă, aşa că uneori iţi poţi permite să te mai urci în el şi doar să speri că iţi dai seama unde eşti înainte să ajungi la Simeria. Pentru necunoscători, aici în vale nu există controlori, gardieni şi alte instituţii. E o ţară liberă! Pe acest principiu au mers şi prietenii mei iubitori de sporturi extreme, Căpşună şi Cmshsaw, când au dat curs primei inspecţii amănunţite în vagonul 22( nu, nu ştiu ce număr avea vagonul, da’ am o boală cu 22). Şi înainte să ajungă la Simeria, au înteles că e timpul să coboare. Dacă Cmshsaw a sărit sigur pe sine, căpşună ne’a oferit unul din acele cadre fine, perfecte pentru un film mut şi alb-negru. După lungi momente de contemplare, talentata noastră protagonistă execută o Tucahara fără şuruburi cu aterizare pe nas, demnă de toate hohotele noastre. Şi viaţa ne dă astfel încă o lecţie: după ce te’ai spart( de râs sau de tot) e bine să te mobilizezi şi să alergi inainte ca forţele de ordine apărute de nicăieri( nu ştiau probabil că au ajuns la Petroşani) să te’ntrebe de viaţă.
Şi demonstraţia se încheie cu reduşii din 9A alergând pe pasarelă şi zâmbind simpatici gardienilor aflaţi la 50 de metri sub ei, în timp ce copiii cuminţi părăseau *Liceul Teoretic Mihai Eminescu Petrosani la sfârşitul orelor de curs.
Notă pentru mama, tata, doamna dirigintă şi doamna profesoară de franceză:
toate personajele mai sus menţionate sunt pur fictive;
nu s’au înregistrat accidente înainte sau în cursul acţiunii descrise;
nu a existat nicio tentativă de părăsire a incintei liceului;
asemănarea cu persoane comune ale vieţii cotidiene este complet întâmplătoare.
May 28th, 2009
Am dat peste un licean atipic, al dracu’. Asta stie sa puna virgulele unde trebuie, iar umorul lui nu se constituie din LOL-uri. Ciudat, nu ? A acceptat in exclusivitate pentru RaziCuGura (blogul nr 1 din sud-estul cartierului Vitan) sa povesteasca un episod proaspat din viata sa de licean. Tocmai de la Petrosani. (Prin ce liga mai e Jiul, ba?)
“Mai ştiţi când, în liceu, făceaţi o glumă bună şi imediat cineva o spunea mai departe asumându’şi astfel tot creditul? Normal că nu, doar n’aţi fost toţi colegii mei! Dar unii dintre ei au fost şi, ca să vezi, au un simţ al umorului nedemn pentru Liceul Teoretic Mihai Eminescu Petrosani”
May 27th, 2009
scris de Codrut
Inca din anii ‘90, cand corectitudinea politica nu insemna nimic in Romania, domnul invatator Z. a stiut ca o societate nu poate avansa decat printr-o lupta constanta impotriva discriminarii. Astfel, domnul Z. incerca sa dea un exemplu invatatoarelor tinere din scoala, nefacand diferente intre elevi si eleve: ii batea pe toti la fel.
Intr-una din zile, o colega din ultima banca, Lavinia A. fu scoasa la tabla sa faca niste inmultiri simplute. Totul decurgea fara incidente, Lavinia parea sa scape de furia lui “Tzitzeica claselor primare“. Pe la a 5a inmultire insa, ceva se intampla. In timp ce domnul Z. ii analiza caietul de teme, Lavinia uita sa puna un zero pe tabla, greseala care care se regasea si in caietul sau. Intrucat suflatul din banca nu intra in discutie pe atunci decat daca aveai chef sa te alegi cu o fractura de peroneu fara sa stii macar cum se scrie “peroneu”, soarta Laviniei ni se parea tuturor pecetuita. Curajosii intangibili din primele banci, cei ai carui parinti participasera nu o data la pileli cu domnul Z., isi permiteau chiar cateva coate si zambete ticaloase. “Lavi o s-o pateasca, cum sa uiti tu un zero?”.
Domnul Z. ii adresa atunci Laviniei acea intrebare cu care reusea sa demoleze pshic chiar si un adult daca-si propunea, darmite un copil de 10 ani : “Deci tu inca nu esti in stare sa faci inmultiri, nu?”. O replica de genul “ba da“, nu facea decat sa amane momentul pedepsei, iar Lavinia, pe langa faptul ca intr-adevar nu le avea cu inmultirile, nici nu spera sa fie salvata de clopotel. Mancase un zero, iar pentru asta nu poti pretinde mila. Era clar. Se punea intrebarea cum va fi pedepsita. Avand la dispozitie o podoaba capilara imbelsugata in capul Laviniei, era de presupus ca domnul Z. va ataca acolo, mai degraba din comoditate. Insa, cu domnul Z. elementul-surpriza facea toti banii. El nu era previzibil ca toti dascalii sclifositi din ziua de azi, care-ti dau teme drept pedeapsa sau iti cheama parintii la scoala. Nu, nu. Domnul Z. avea mereu un as in maneca. Iar in acea zi, asul s-a numit “scatoalca peste ceafa Laviniei”, a carei capatzana firava, la contactul cu tabla, facu sa vibreze toate geamurile clasei.
May 27th, 2009
scris de Codrut
Inspirati de un internaut care ca nimerit pe acest blog cautand pe Google “dinamo campioana p*lii“, ne-am gandit sa facem un bine dinamovistilor de pretutindeni, care acum sufera. Dinamo este o echipa speciala si din acest motiv ea trebuie sustinuta, nu blamata din toate pozitiile.
Vasile Turcu a declarat ca urmeaza sa iasa din fotbal si sa-si reia studiile daca Dinamo rateaza Liga. Intrebat, in gluma, de Ovidiu Ioanitoaia daca e dispus sa dea in scris acest lucru, Vasile a raspuns franc: Pai de-aia ma duc inapoi la scoala, sa-nvat sa scriu.
Bogdan Lobont, portarul echipei, a luat o decizie fulger in timp ce statea la soare asteptand sa i se vindece operatia la genunchi. Va trece de la 2 la 3 pachete de tigari pe zi, dupa ce a citit pe un pachet de Kent un indemn adresat exclusiv barbatilor: “Fumatul poate provoca importanta”
Cei doi fundasi bine platiti, Gabriel Tamas si Cristi Pulhac, au fost gasiti de politia comunitara pe o bancuta in Cismigiu, plini de sange si murdari de caca. Primul s-a dezmeticit Pulhac si a oferit o explicatie extrem de veridica “Da, ne-am batut intre noi. Tocmai ieseam de la biblioteca, ametiti de atata Kant si Heidigger, cand Gaboanta ma-ntreaba daca ‘beat-pula’ se scrie cu cratima sau fara. Am incercat sa-i explic omeneste ca se scrie cu apostrof, da’ el nu si nu, ca n-are cum”
Ionel Danciulescu, de departe cel mai bun jucator al echipei, a declarat pentru presa ca a trebuit sa plateasca un pret mare pentru o cariera atat de frumoasa. Intrebat de ziaristi daca acest pret consta in munca si sacrificii, Ionel a scuturat din cioc si a raspuns “Nu, ursitoarele m-au pus sa aleg intre o carieria frumoasa si un chip la care sa ma pot uita in oglinda dimineata”
May 26th, 2009
scris de Codrut
motto : In a marriage there are the 3 rings: the engagement ring, the wedding ring and the suffering (Red Forman, That 70s show)
Am fost la nunta si m-am distrat. (Nu, fetelor, stati linistite, nu a fost nunta mea). Sindrofia avand loc in Pitesti, ceva pregatiri suplimentare s-au impus. Primul lucru (si cel mai greu, alaturi de acceptarea vestii ca la nunta nu se da bere) a fost sa ma las convins sa particip. Apoi lucrurile s-au asezat. Trenul a mers lin, provincial, restaurantul aratos si elegant, sute de barbati la costum avand la brat femeia iubita (sau nevasta, dupa caz). Avand o experienta limitata in ceea ce priveste nuntile, am decis ca, mai intai de toate, sa observ tot ce misca. Apoi, dupa 12, sa-ncerc sa ma si distrez. M-am lipit de o carafa de prigat nectar de struguri si lucrurile intersante nu au intarziat sa apara.
Mai intai, hora. Ce lucru minunat si imputit. Legenda spune ca intr-o noapte de pomina, in care Bachus era invocat mai ceva ca Miorita in visele erotice ale lui Gigi, Petronius, arbitrul elegantei, i-a prins pe slujitori gustand pe sestache dintr-un butoi mare de vin. Intrebati fiind “de ce ati, facut-o, ma, panaramelor?“, cei 30 de slujitori, femei si barbati, au raspuns ca le era racoare, si au zis sa se incalzeasca si ei oleaca. La auzul acestei replici impertinente, Petronius, care era mult prea rafinat ca sa ordone moartea cuiva pentru atat de putin (in definitiv, vinul din care bausera cei 30 era de o proasta factura, fiind primit in dar de la o parasuta furata de sub nasul lui Nero), Arbiter Elegatiae, le zise asa: “V-a fost frig, a? Pai, uite cum facem. V-asezati la masa, bagati la matz vreo 4 feluri de mancare, va dau si vin, dam drumul la o muzica saltareata, iar apoi va luati cu totii de umeri si dansati in cerc cateva ceasuri. La sfarsit, ala care pute cel mai rau a transpiratie e declarat invingator si i se permite sa borasca tot, a doua zi“. Asta spune legenda, iar mesenii zilelor noastre se gandesc ca cine sunt ei sa se puna cu traditia.
Momentul culminant al serii a fost aruncatul buchetului, pe spate. Un fel de miutza, cu buchetul in loc de minge, mireasa pe post de portar binevoitor, si 8-9 femei care joaca fiecare pe pielea ei. Acest moment-cheie al nuntilor de pretutindeni cred ca merita un scurt documentar. Este poate singurul moment in care, fara voia lui, din greseala, impotriva oricarei brume de noima, un barbat anume, dn atatea zeci sau sute, pica de prost. Buchetul zboara, una din dudui se zbate sa ia fatza adversarelor, ca un veritabil Luca Toni, si prinde buchetul. In decurs de numai cateva zeci de secunde, toata lumea uita de mireasa, uita de cea care a prins buchetul si toate privirile si urarile se indreapta catre nefericitul care a insotit-o la nunta pe vanatoatea de buchete. “Bravo, ba, baiatule” se aude parca in 4 limbi straine; batai pe umar de la necunoscuti, rasete si remarci de compatimire. Toate sub privirea galesa a iubitei, care isi tine prada cu ambele maini, adulmecand-o si protejand-o de “ofticatele si impiedicatele alea”.
May 25th, 2009
scris de Codrut
George M., tanar absolvent (din a 3-a incercare) al scolii nr 11 din Buzau, se afla la parterul blocului in care locuia. Era in compania pietenilor sai mai mici cu 5 ani, Codrut B. si Laurentiu C. Cei trei discutau subiectul preferat al adolescentului George, anume ultimele aventuri ale lui Sailor Moon (pentru cei care nu stiu cine este Sailor Moon, se recomanda un Google scurt, ignorantii pamantului). Codrut B. si Laurentiu C., ambii cu 10 primaveri implinite, invatasera de-a lungul prieteniei cu George ca sunt cateva subiecte pe care nu au voie sa le abordeze. Faptul ca ambii erau posesori de ochelari nu facea decat sa le sporeasca teama de prietenul George, atunci cand acesta se enerva. Unul dintre subiecte era aspectul fizic al lui Sailor Moon. Intrucat George era singurul prieten care se hazarda la remarci de genul “Sailor Moon e o gagica suuuper“, era recomandabil sa nu-i amintesti fanului bezmetic de faptul ca Sailor Moon era un desen animat. De asemenea, la fel de recomandabil era sa dai din cap afirmativ (nicidecum uimit sau paralizat de frica) atunci cand George recunostea ca uneori pune pauza cand trupul lui Sailor se afla in aer, intr-o pozitie provocatoare.
Intr-o dupa-amiaza, Romica, un baiat despre care am mai discutat, afla de relatia mai putin ortodoxa dintre George si desenul animat blond. Pe un ton plin de haz la momentul respectiv, se apuca sa-l chestioneze de la distanta: Auzi ma, si zici ca-i buna aia de la desene animate?hahaha. Pacifist dar dus cu capul, George puse mana pe un bolovan si-si arcui bratzul si sprancenele in directia lui Romica. Noi, astia mai mici, ingroziti ca onoarea unei domnisoare, fie ea imaginara, ar putea pune capat libertatii lui George si vietii lui Romica, il opriram : Stai cuminte, ma, ce naiba, lasa-l . Maturitatea celor 15 ani iesi in sfarsit la iveala in prietenul nostru, care lasa cataroiul din mana: aveti dreptate , decreta el, si insfaca o bucata lunga de fier, folosita de obicei de femeia de servici la manipularea gunoiului. Cioara, ia vino ma, ce-ai zis, ma? Romica, poreclit Cioara, o lua la sanatoasa; insa furia lui George il ajunse in acelasi timp cu bucata de fier din mana sa. Era clar ca numele lui Sailor, rostit intr-un context anume, il putea face pe George al nostru sa atinga zero to sixty in cateva clipe doar. Romica se prabusi cu glezna fisurata si coatele julite, moment in care George il intreba fara sa gafaie catusi de putin: Mai zici, ma? Raspunsul fu prompt si previzibil: Nu mai zic, ma.
May 23rd, 2009
Cu totii am avut prieteni dubiosi cand eram mici. RaziCuGura prezinta maine aventurile lui George, baiatul care recunostea ca nu e decat un lucru pe lumea asta care il face mai fericit decat un episod din Sailor Moon, si anume doua episoade din Sailor Moon. Ma rog, nu zicea el chiar asa, e doar o gluma.
“Codrut B. si Laurentiu C., ambii cu 10 primaveri implinite, invatasera de-a lungul prieteniei cu George ca sunt cateva subiecte pe care nu au voie sa le abordeze. Faptul ca ambii erau posesori de ochelari nu facea decat sa le sporeasca teama de prietenul George, atunci cand acesta se enerva. Unul dintre subiecte era aspectul fizic al tinerei Sailor Moon. Intrucat George era singurul prieten care se hazarda la remarci de genul “Sailor Moon e o gagica suuuper”, era recomandabil sa nu-i amintesti fanului bezmetic de faptul ca Sailor Moon era doar un desen animat.”
May 22nd, 2009
Previous Posts