Archive for June, 2009
Din indepartatul Hong Kong, de maine ni se va alatura un anume Christian Blidescu, prieten al filmelor bune, al reclamelor bune, dar mai ales al asiaticelor bune. Va debuta intr-un mare stil, printr-o caricatura a campaniei de pe la teve, intitulata “Rosia Montana – noi aducem 4 miliarde in tara asta de cacat cat ai zice peste, da’ nu va zicem cum am reusit, ca se iau si altii dupa noi”. Numai aicisa, pe RaziCuGura, un blog ce, iata, isi dovedeste internationalismul mai ceva ca Alina Plugaru. Multumim
“Cat priveste drumul, il vom face pe trei benzi, una pentru animale, una pentru carute, si ce’a de-a treia pentru masini Dacia Logan. Inutil de spus ca aceasta strada ultramoderna va fi semaforizata inteligent la intersectia cu ulitele adiacente, astfel incat turmele de oi vor avea intotdeauna prioritate”
June 17th, 2009
Ieri, o parte a echipiei noastre s-a aflat la evenimentul online intitulat RoNewMedia 3.0. Primul din scurta noastra cariera de scriitori hazosi. Iata cateva lucruri pe care cititorii nostri amatori de caterinca serioasa le vor aprecia:
1. Petrisor Obae, al carui nume de familie, daca n-am fi niste gentalmeni desavarsiti, ne-ar ridica mingea la fileu pentru rime rautacioase si nedemne, este un tip inteligent si bine pregatit.
2. Neavand cine sa-l faca urat sau imbecil, Zoso a combatut dezinvolt si de pe pozitii de forta. De remarcat ca monstrul de camera foto cu care a aparut la eveniment cantarea probabil cat el.
3. Costi Rogozanu, daca ar fi o idee mai sictirit si mai sententios de atat, ar fi cu siguranta invitat la petrecerea de Craciun a Antenei 3.
4. Bobby Voicu, prezentat de amfitrionii intalnirii drept ex-manager Yahoo Romania, asa cum eu obisnuiam sa ma prezint drept ex-premiant in scoala generala, iar mai apoi ex-ul unei gagici bune din Buzau, a jucat si el bine, ca un capitan blogosferic ce se afla.
5. Arhi, un blogger amuzant si plinut, a ales pentru acest eveniment un compleu alcatuit din blugi vechiuti si tricou semi-alb, inscriptionat cu numele blogului sau. Camasile (si restul itemurilor vestimentare decente), am aflat ulterior, erau la spalat, fiind patate, fara exceptie, de maioneza si pui la rotisor.
Mai jos aveti o poza cu Zoso, intr-o ipostaza cu totul inedita, dand cezarului ce-i al cezarului.
Multumiri speciale pentru Gia, la invitatia careia am venit, am ascultat, am luat notite si am baut suc moka.
June 17th, 2009
scris de Codrut
Academia de Studii Economice din Bucuresti (ASE), faimoasa mai cu seama pentru bila care refuza cu obstinatie sa pice de pe cladire, decat pentru mintile stralucite care au absolvit-o, este una din institutiile de invatamant cu o istorie extrem de bogata in intamplari de tot soiul. Cand eram eu student acolo (doar nu credeati ca Gheorghe Hagi e singurul absolvent de marca), mi-a fost dat sa iau parte la diferite evenimente, care mai de care mai demne de povestit intr-o respectabila revista de umor, precum aceasta.
In anul doi, dupa un curs istovitor de Statistica, in timpul caruia tin minte ca am reusit in sfarsit sa termin “Un veac de singuratate”, am mers impreuna cu niste colegi bucuresteni la o mica terasa de fitze, din Piata Romana. Nu mi-am dat seama ca este de fitze decat in ultima clipa, cand, in timp ce-mi numaram hartiile de 10 mii, am observat numele carciumii: “La Fitze”. Cei 3 colegi bucuresteni pareau sa-i cunoasca pe angajatii localului. Si-au comandat cate un Sallitos. Patriot desavarsit si mare fan al Cupei Romaniei, eu mi-am luat o Timisoreana. (Stiu ce va ganditi: ba, cu o minte sclipitoare ca a ta, nu ai avut si tu o bursa in facultate? Ai fi baut si tu o bere smechera with the cool kids. Ei bine, nu, nu am avut bursa. Preocupari nobile precum scrisul, muzica, dar mai ales cele 7 restante din timpul facultatii mi-au barat drumul catre gloriosul titlu de “bursier”). Asa, si dau noroc cu miticii pamantului si m-apuc sa socializez. Ma-ntreaba “Si de unde ziceai ca esti, Codrine? Din Bacau?” Zic “Nu, din Buzau“. Si unul din ei zice “A, tot in Moldova“. Acuma… orice buzoian caruia i-a fost dat sa aiba o discutie cu un bucurestean despre geografie, stie ca aplicarea pe nedrept a stampilei de “moldvean” nu este nicidecum perceputa ca o insulta sau un act de impertinenta, ci doar ca o eroare extrem de des comisa, si, prin urmare, teribil de agasanta. Asa ca le explic unde este Buzaul, ce se mananca acolo, ce fauna se gaseste in mediul rural dar mai ales ce facem cu incultii de la sud-vest de noi: ii lasam singuri cu Sallitosul lor si-i evitam pe viitor. Dar nu ne suparam pe ei. Ca sunt si ei oameni…in felul lor.
June 16th, 2009
scris de Fanta Ciutaka
Presa scrisa-i panicata
Marius Tuca ne ataca
Zilnic posturi publicate
Mircea Badea:
-jeguri, frate!
Despre bloggeri lumea stie
Oameni fara meserie
Toata ziua “write new post”
Visurat:
-Nu vreau job, pai ce sunt prost?
Blogarii stiu cel mai bine
Despre sex, IT si filme
Dau sentinte for a living
Zoso:
-Nu stiti voi, tzine de feeling.
Uneori se cearta prostii
Intre ei: noii cu fostii
Sigur, asta daca nu e blat
Si-s vorbiti, halesc rahat.
Per total insa sa stiti
Bloggerii sunt insi cinstiti
Virtual vei flegmat
Poza, text, de le-ai furat
Si-o s-ajungi sa-ti ceri iertare
Pe-al tau blog in gura mare
C-ai gresit, ca n-ai stiut
Ai ciordit, si te-au fu*ut.
June 15th, 2009
June 12th, 2009
scris de Codrut
disclaimer: textul urmator nu reflecta si nu reprezinta in niciun fel pararea sau orientarea politica sau fotbalistica a echipei RaziCuGura, ci doar a idiotului care l-a scris pe text.
Intr-o epoca a incertitudinilor, cand economia si sufletele noastre o iau razna dupa tipare de neinteles, e bine de stiut ca inca mai exista lucruri pe care te poti baza. Sa le luam pe cele doua, cele mai importante si mai la indemana.
Indiferent cum va evolua (sau involua, mai degraba) Romania pe plan social sau politic, Dinamo Bucuresti nu va juca in Liga Campionilor. Niciodata. Daca Borcea ar deveni presedintele tarii si Turcu prim-ministru, Dinamo tot ar rata Liga in ultima etapa. Exista date statistice in acest sens, iar eu nu fac altceva decat o proiecte de bun-simt. Cand i-am auzit prima oara pe dinamovisti ca se pregateau de Champions League, eu ma pregateam sa dau examenul de capacitate.
Un alt cataroi imposibil de urnit sau influentat, il reprezinta cei care voteaza cu PSD-ul din principiu, de ani de zile. Acesti oameni exista si indiferent cum s-ar desfasura evenimentele pe planeta, pe continent, in tara sau in propriul dormitor, ei voteaza cu PSD-ul pentru ca “n-am cu cine. cu cine sa votez? zi tu!”. Interesant de urmarit la foarte multi votanti de PSD, este faptul ca se dezic de partidul preferat atunci cand se iveste o discutie in grup despre politica. Astfel, daca veti intreba un simpatizant al lui Nastase pe cine a votat in 2004, iti va raspunnde fara sa clipeaca: pe Basescu. Si ca sa-mi demonstrez teza (bazata pe un studiu sociologic aprofundat, ba, ca io nu vorbesc prostii), ii invit pe cei ce l-au votat pe Nastase sa ne zica si noua.
RaziCuGura
June 12th, 2009
scris de Codrut
motto: I coulda had class, I coulda been a contender, I coulda been somebody…(Marlon Brando, The Waterfront)
Eclipsa de soare din ‘99, asteptata de toata lumea cu sufletul la gura si ochelarii speciali pe nas, a reprezentat pentru mine epilogul unui zbucium launtric de lunga durata, sfarsitul unei dileme care crescuse in mine cu aceeasi repeziciune cu care crescuse PDSR-ul in sondaje la acea vreme: sa ma fac sau nu fotbalist? Ecuatia devenirii mele nu continea nicio necunoscuta ce privea mijloacele sau capacitatile mele de a ajunge urmatorul Hagi. Intrebarea sfasietoare viza exclusiv decizia de a ma face sau nu ‘folbalist mare’. Astfel, faptul ca eram un ochelarist de 37 de kile, alergic la polen, nu erau chestiuni care sa ma puna cu adevarat pe ganduri. In definitiv, indeplineam cele 4 conditii considerate elementare la acea vreme, pentru a ajunge fotbalist:
1. Imi placea sa ma uit la fotbal, la televizor.
2. Imi placea sa joc fotbal cu prietenii.
3. Stiam echipa natonalei pe de rost.
4. Completasem albumul cu abtibilduri Panini de la Campionatul Mondial din SUA ‘94 (aveam inclusiv marocanii aia nenorociti pe care i-am cumparat la bucata, la negru, sacrificand inghetate, ciocolate si sucuri, timp vreo 3 saptamani)
Asadar, teoretic, fundatia unei cariere solide o aveam. Mai ramanea sa iau decizia finala. Aveam deja 13 ani si trebuia sa ma decid rapid intre viata de sportiv si cea in laborator. Dupa cum ati intuit, cea de-a doua optiune era sa ma fac om de stiinta. Nu stiam prea bine ce presupune o astfel de slujba, insa var-miu (salut, Cata!), la acea vreme pasionat de gaste, pui de gaina si radaste, imi inoculase cumva credinta ca “om de stiinta” e ceva ce trebuia neaparat incercat.
In acea zi de 11 august, pe terenul Liceului Mihai Eminescu din Buzau, echipele erau facute. Cele doua Ghizdence (fiicele gemene ale reprezentativului atacant al Gloriei Buzau, Ghizdeanu nu-stiu-cum) erau poate singurele muieri din sud-estul tarii care driblau excelent, de-ti venea sa zici “bai, voi n-aveti treaba pe la bucatarie?“. Intrucat misoginismul nu exista p-atunci, cand ne driblau, majoritatea dintre noi ne rezumam la a le baga in pizda ma-sii de urate (erau urate). La scorul de 4 la 4, cu circa 10 minute pana sa-nceapa evenimentul planetar numit “Eclipsa”, mi-am amintit ca trebuie sa plec acasa, ca sa savurez momentul cu parintii mei, pe balcon. Astfel, mi-am pierdut putintel concentrarea in timpul jocului. Ghizdeanca F., cea in echipa cu mine, ma dojeni prompt, ca o sora mai mare (si mai urata, dupa cum ziceam): “Unde dai, ma idiotule, nu m-ai vazut libera pe dreapta?“. Scena se repeta 3 minute mai tarziu, cand, desi cu ochelarii la ochi, am ratat singur cu poarta goala. Numai ca, de data asta, Ghizdeanca isi imbogati dojana parinteasca cu un “Ce prost te-a facut ma-ta, lasa-te de fotbal”. Tocmai cand eram pe punctul de a o scuipa si a fugi, de dupa gard, de la inaltimea celor 160 de centimetri ai sai, ‘nea Ghiocel, instalator si chibit fara viata, o completa in timp ce se scarpina in ureche cu cheia de la Dacie: “Are dreptate fata, bai Aragaz. Slab, slab de tot joci“.
Am fugit acasa atunci, transpirat si plans si mi-am jurat, in timp ce urmaream eclipsa, ca decat sa fac ceva la care sa nu fiu cel mai bun, la care sa nu dau clasa tuturor, mai bine o las balta. Mai bine ma concentrez pe ceva ca lumea, ceva maret si special, la care sa excelez, si care sa ma faca de-a dreptul unic. De aceea am dat la ASE si am terminat anul trecut cu media 7,89. Ia zi, Ghizdeanco, cine-i prostu’ acu’ ?
June 10th, 2009
Maine ne aducem aminte despre fotbalul jucat pe bitum, in copilarie. Mana sus cine nu spera in secret, intr-un coltisor de creier, sa se faca fotbalist (respectiv balerina sau bucatareasa profesionista, whatever 
).
“Fundatia unei cariere solide o aveam. Mai ramanea sa iau decizia finala. Aveam deja 13 ani si trebuia sa ma decid rapid intre viata de sportiv si cea in laborator. Dupa cum ati intuit, cea de-a doua optiune era sa ma fac om de stiinta. Nu stiam prea bine ce presupune o astfel de slujba, insa var-miu, la acea vreme pasionat de gaste, pui de gaina si radaste, imi inoculase cumva credinta ca “om de stiinta” e ceva ce trebuia neaparat incercat.“
June 9th, 2009
Desi insurati de peste 40 de ani (sau poate tocmai din acest motiv), intre cei doi soti Popescu existau unele lucruri asupra carora nu puteau cadea de acord nici morti. Un astfel de subiect era politica. Punctele comune in ceea ce privea politica erau rare. Acum, cu alegerile euro-parlamantare, lucrurile se inrautatisera. Domnul Popescu era era sigur ca Ion Iliescu este cel potrivit sa ne reprezinte in Europa, pe cand doamna Popescu era absolut convinsa ca ion Iliescu nu ar avea ce cauta acolo, deoarece dansul ar trebui sa ne reprezinte pe plan mondial, nu european.
Total increzatori ca voturile lor ar putea schimba ceva in tara asta (convingere care se datora mai cu seama faptului ca erau domiciliati in Caracal), cei doi romani s-au dus sa voteze la prima ora. Au asteptat sa se deschida sectiile de votare, non-stopurile si liniile autobuzelor (caci ajunsesera la ora 5:50) si au patruns concomitent in cabinele de votare. Sotii Popescu participasera la toate voturile de dupa 89, asa ca, in principiu, ar fi trebuit sa stie ce au de facut. Dar, ca sa fie siguri ca nu dau rasol taman acuma, cand tara avea nevoie de ei lucizi si responsabili, cei doi luara decizia de a mentine in permanenta legatura in timpul votului. Asa ca, de indata ce fu aplicat testul “Deget Inmuiat in Gura Apoi Plimbat pe Stampila” in vederea asigurarii ca exista tus din belsug, Popestii demarara actiunea intitulata “Keep in touch. Cand votezi si cand te caci”:
-Florico, la mine nu apare domnul Ion. La tine?
-Nu-l gasii, barbate, nici eu. Este domnul Vadim aici.
-Pe domnul Vadim il am si eu, da.
-Este si domnul Becali cu el.
-Care din ei, muiere?, ca stiu trei.
-George Becali.
-Inseamna ca-i altul, Florico, nu auzii de asta pan’acu.
-Barbate, eu votez cu domnul Vadim. E tanar si in putere, asa cum eram si noi acum 20 de ani.
-Florico, faci ce vrei. Eu votez cu EBA. A promis ca legalizeaza iarba si sa fiu al dracu daca mai am chef sa ma ascund.
scris de Codrut
Desi insurati de peste 40 de ani (sau poate tocmai din acest motiv), intre cei doi soti Popescu existau unele lucruri asupra carora nu puteau cadea de acord nici morti. Un astfel de subiect era politica. Punctele comune in ceea ce privea politica erau rare. Acum, cu alegerile euro-parlamantare, lucrurile se inrautatisera. Domnul Popescu era era sigur ca Ion Iliescu este cel potrivit sa ne reprezinte in Europa, pe cand doamna Popescu era absolut convinsa ca ion Iliescu nu ar avea ce cauta acolo, deoarece dansul ar trebui sa ne reprezinte pe plan mondial, nu european.
Total increzatori ca voturile lor ar putea schimba ceva in tara asta (convingere care se datora mai cu seama faptului ca erau domiciliati in Caracal), cei doi romani s-au dus sa voteze la prima ora. Au asteptat sa se deschida sectiile de votare, non-stopurile si liniile autobuzelor (caci ajunsesera la ora 5:50) si au patruns concomitent in cabinele de votare. Sotii Popescu participasera la toate voturile de dupa ‘89, asa ca, in principiu, ar fi trebuit sa stie ce au de facut. Dar, ca sa fie siguri ca nu dau rasol taman acuma, cand tara avea nevoie de ei lucizi si responsabili, cei doi luara decizia de a mentine in permanenta legatura in timpul votului. Asa ca, de indata ce fu aplicat testul “Deget Inmuiat in Gura Apoi Plimbat pe Stampila” in vederea asigurarii ca exista tus din belsug, Popestii demarara actiunea intitulata “Keep in touch. Cand votezi si cand te caci”:
-Florico, la mine nu apare domnul Ion. La tine?
-Nu-l gasii, barbate, nici eu. Este domnul Vadim aici.
-Pe domnul Vadim il am si eu, da.
-Este si domnul Becali cu el.
-Care din ei, muiere?, ca stiu trei.
-George Becali.
-Inseamna ca-i altul, Florico, nu auzii de asta pan’ acu’.
-Barbate, eu votez cu domnul Vadim. E tanar si in putere, asa cum eram si noi acum 20 de ani.
-Florico, faci ce vrei. Eu votez cu EBA. A promis ca legalizeaza iarba si sa fiu al dracu daca mai am chef sa ma ascund.
June 9th, 2009
scris de Codrut
Dupa mai multe sedinte la pshiolog (3) si cateva reprize de barfa intensa cu prienetele (33), Maria S. realiza ca nu este fericita. Si ca orice femeie capabila de o astfel de revelatie, ea identifica rapid si vinovatul pentru nefericirea ei. Este vorba, evident, despre netrebnicul ei sot, Neculai S., care, pe langa faptul ca o neglijeaza sistematic ducandu-se zilnic la munca, isi permite saptamanal (!!!) cate o bere cu baietii.
Varianta divortului pica din start pentru Maria, caci era somera, iar o aventura cu un barbat mai tanar ii era oarecum peste mana, intrucat era urata. Lua decizia sa-si salveze casnicia apeland la un vechi prieten din liceu, pe numele sau Maximilian, actualmente profesor de dans si student in anul 2 la Facultatea de Educatie Fizica si Sport din Gaiesti, sectia Handbal & Dans Modern. Cei 2 soti urmau sa se prezinte de doua ori pe saptamana la dans,sambata si duminica, seara (intamplator, exact cand sunt cele mai interesante meciuri de fotbal la televizor). Protestul lui Neculai veni, insa veni asa cum vin fundasii lui Dinamo in careul advers: degeaba. Pentru exemplificare, dar mai ales pentru a trage un semnal de alarma pentru cei ce vor sa se insoare, iata cum s-a desfasurat dialogul intre cei doi indragostiti:
-Si zici ca doar in weekend putea sa ne programeze ala?
-Exact.
-Si trebuie neaparat sa dureze 2 ore sedinta?
-Exact.
-Dar eu nu stiu sa dansez, poate ar fi mai bine sa-ti gasesti un partener mai priceput.
-Hmmm, poate ca ai dreptate, iubitule.
-Serios ???
-Da, cred ca il iau pe frate-miu pana la urma. Ramai la mama pana termin eu cu dansul, bine?
-Tango? Tango suna excelent. Am vazut “Asfalt Tango”, cat de greu poa’ sa fie?
June 8th, 2009
Next Posts
Previous Posts