Posts filed under '1'
Inainte ca blogul de fata sa intre in silenzio stampa pe perioada toamnei lui 2009, culisele au hotarat: nu ne predam fara un ultim glont bine tintit. Prin acest post, asadar, facem reclama la laptopuri, imprimante si chestii de-astea cu butoane multe si lucioase. Magazinul asta nou care e nou (www.pc2go.ro) ne-a convins sa scriem doua cuvinte despre el. Ne-am tot gandit care sa fie aceste doua cuvinte si, intr-un final, pe la 12 noaptea, cand Federer matura pe jos cu un no-name din turul intai la US Open, ne-a lovit. Cele doua cuvinte sunt: CumparatiBaaaa, CaMeritaSaMorIoDeNuMeritaBaaaaa. Asteptam miile de euroi de la pc2go pentru o reclama “altfel”.
September 2nd, 2009
June 12th, 2009
sursa
June 5th, 2009
scris de Codrut
Inspirati de un internaut care ca nimerit pe acest blog cautand pe Google “dinamo campioana p*lii“, ne-am gandit sa facem un bine dinamovistilor de pretutindeni, care acum sufera. Dinamo este o echipa speciala si din acest motiv ea trebuie sustinuta, nu blamata din toate pozitiile.
Vasile Turcu a declarat ca urmeaza sa iasa din fotbal si sa-si reia studiile daca Dinamo rateaza Liga. Intrebat, in gluma, de Ovidiu Ioanitoaia daca e dispus sa dea in scris acest lucru, Vasile a raspuns franc: Pai de-aia ma duc inapoi la scoala, sa-nvat sa scriu.
Bogdan Lobont, portarul echipei, a luat o decizie fulger in timp ce statea la soare asteptand sa i se vindece operatia la genunchi. Va trece de la 2 la 3 pachete de tigari pe zi, dupa ce a citit pe un pachet de Kent un indemn adresat exclusiv barbatilor: “Fumatul poate provoca importanta”
Cei doi fundasi bine platiti, Gabriel Tamas si Cristi Pulhac, au fost gasiti de politia comunitara pe o bancuta in Cismigiu, plini de sange si murdari de caca. Primul s-a dezmeticit Pulhac si a oferit o explicatie extrem de veridica “Da, ne-am batut intre noi. Tocmai ieseam de la biblioteca, ametiti de atata Kant si Heidigger, cand Gaboanta ma-ntreaba daca ‘beat-pula’ se scrie cu cratima sau fara. Am incercat sa-i explic omeneste ca se scrie cu apostrof, da’ el nu si nu, ca n-are cum”
Ionel Danciulescu, de departe cel mai bun jucator al echipei, a declarat pentru presa ca a trebuit sa plateasca un pret mare pentru o cariera atat de frumoasa. Intrebat de ziaristi daca acest pret consta in munca si sacrificii, Ionel a scuturat din cioc si a raspuns “Nu, ursitoarele m-au pus sa aleg intre o carieria frumoasa si un chip la care sa ma pot uita in oglinda dimineata”
May 26th, 2009
scris de Codrut
motto : In a marriage there are the 3 rings: the engagement ring, the wedding ring and the suffering (Red Forman, That 70s show)
Am fost la nunta si m-am distrat. (Nu, fetelor, stati linistite, nu a fost nunta mea). Sindrofia avand loc in Pitesti, ceva pregatiri suplimentare s-au impus. Primul lucru (si cel mai greu, alaturi de acceptarea vestii ca la nunta nu se da bere) a fost sa ma las convins sa particip. Apoi lucrurile s-au asezat. Trenul a mers lin, provincial, restaurantul aratos si elegant, sute de barbati la costum avand la brat femeia iubita (sau nevasta, dupa caz). Avand o experienta limitata in ceea ce priveste nuntile, am decis ca, mai intai de toate, sa observ tot ce misca. Apoi, dupa 12, sa-ncerc sa ma si distrez. M-am lipit de o carafa de prigat nectar de struguri si lucrurile intersante nu au intarziat sa apara.
Mai intai, hora. Ce lucru minunat si imputit. Legenda spune ca intr-o noapte de pomina, in care Bachus era invocat mai ceva ca Miorita in visele erotice ale lui Gigi, Petronius, arbitrul elegantei, i-a prins pe slujitori gustand pe sestache dintr-un butoi mare de vin. Intrebati fiind “de ce ati, facut-o, ma, panaramelor?“, cei 30 de slujitori, femei si barbati, au raspuns ca le era racoare, si au zis sa se incalzeasca si ei oleaca. La auzul acestei replici impertinente, Petronius, care era mult prea rafinat ca sa ordone moartea cuiva pentru atat de putin (in definitiv, vinul din care bausera cei 30 era de o proasta factura, fiind primit in dar de la o parasuta furata de sub nasul lui Nero), Arbiter Elegatiae, le zise asa: “V-a fost frig, a? Pai, uite cum facem. V-asezati la masa, bagati la matz vreo 4 feluri de mancare, va dau si vin, dam drumul la o muzica saltareata, iar apoi va luati cu totii de umeri si dansati in cerc cateva ceasuri. La sfarsit, ala care pute cel mai rau a transpiratie e declarat invingator si i se permite sa borasca tot, a doua zi“. Asta spune legenda, iar mesenii zilelor noastre se gandesc ca cine sunt ei sa se puna cu traditia.
Momentul culminant al serii a fost aruncatul buchetului, pe spate. Un fel de miutza, cu buchetul in loc de minge, mireasa pe post de portar binevoitor, si 8-9 femei care joaca fiecare pe pielea ei. Acest moment-cheie al nuntilor de pretutindeni cred ca merita un scurt documentar. Este poate singurul moment in care, fara voia lui, din greseala, impotriva oricarei brume de noima, un barbat anume, dn atatea zeci sau sute, pica de prost. Buchetul zboara, una din dudui se zbate sa ia fatza adversarelor, ca un veritabil Luca Toni, si prinde buchetul. In decurs de numai cateva zeci de secunde, toata lumea uita de mireasa, uita de cea care a prins buchetul si toate privirile si urarile se indreapta catre nefericitul care a insotit-o la nunta pe vanatoatea de buchete. “Bravo, ba, baiatule” se aude parca in 4 limbi straine; batai pe umar de la necunoscuti, rasete si remarci de compatimire. Toate sub privirea galesa a iubitei, care isi tine prada cu ambele maini, adulmecand-o si protejand-o de “ofticatele si impiedicatele alea”.
May 25th, 2009
Un cititor al acestui blog, impatimit al tenisului si (si al postului Acasa se pare), ne-a supus atentiei asemanarea evidenta dintre Jo Wilfried Tsonga si Cabral. Initial am ezitat sa prezentam aceasta ingemanare a trasaturilor celor doi, dintr-un motiv foarte simplu: protagonistii nu se bucura de aceeasi notorietate si de aceea impactul nu va fi cel dorit. Cabral are site si emisiune in prime-time, pe cand Tsonga a jucat o amarata de finala la Australian Open. Bloggerii romani, exigenti uneori, perfecti alteori, ar stramba din nas. Pana la urma, insistenta cititorului nostru a invins.
May 19th, 2009
scris de Ioana
Asa am fost anuntati inca de luni. Cum ca miercuri intre orele 11.30 si 13.30 o sa ne prefacem ca luam foc in cladirea cu multinationale, ca sa vedem cum reactionam la asemenea stres. Lifturile fi-vor blocate imediat ce va porni alarma, usile de urgenta fi-vor deblocate (pentru pastrarea echilibrului planetar) si noi iesi-vom in liniste. Si fara panica.
Vreau sa spun ca ma simt foarte incantata de felul in care s-a reactionat la “vine focu’ “. Pe la ora 10.30 colega mea a facut rezervare la un restaurant cu anotimpuri. De la 10.30 la 11.10 am studiat pe net meniul respectivului restaurant, intru optimizarea timpului petrecut acolo (si ne-a reusit! la restaurant nu am mai rasfoit meniul decat vreo 20 de minute!). La 11.15 asteptam la rand la ladies-room, iar la 11.25 asteptam liftul. Ca doar nu era sa ne inghesuim ca neoamenii pe scari.
Incendiul a fost placut. Mancarea a fost totusi cam scumpa, bine ca a fost buna.
La o eventuala repetitie pentru inundatii as prefera o ceainarie.
May 14th, 2009
scris de Costi
In a treia zi a urmat o desfasurare de fortze mulinetice si de munitzie vie sub forma de rame, viermusi, lipitori, fluturi, mormoloci si alte coropisnitze. Rama s-a infasurat pe ac normal , impotriva vointzei ei, intai cu mana stanga, apoi cu dreapta, apoi buchet din numar par, apoi fular impletit: doua pe fatza, doua pe dos, dupa care le-am legat cu funditza, ajutat de un tovaras care punea degetul pe nod, culminand cu o ikebana de rame cu viermusi, toate spre deliciul pestilor care au continuat sa ne ignore precum nevestele, da’ acu’ sufeream.
S-au tzinut slujbe religioase pioase, ne-am impartasit si spovedit , moment prielnic de a mai rade 5 litri de vin, apoi am trecut la incantatzii, blesteme, injuraturi, ne-am urat fir intins, fir incurcat, fir lycra, ne-am rahatzit in toate lansetele, nu ne-am spalat pe maini, pe picioare , de am ajuns sa nu ne mai suportam, nazal vorbind. Am lansat toate sculele la apa, in diverse stiluri: smuls, liber, surubel sau sfredelus, fortzat, am pus plumbi usori sau mai grei, culisantzi, crocantzi sau ignorantzi, cu nada sub forma de pufuletzi, mamaliga, marmelada, cipsuri cu arome de toate felurile, ace din zahar candel cu aroma de caramel si am folosit rame prostituate pentru pesti cu acte in regula.
Fiecare lanseta lasata la apa se stropea cu mied din belsug si cu friptura de miel. Prin dreptul pontonului treceau pescari adevaratzi, cu niste mutre de te lua cu hiori, oameni amaratzi, nu stiu de unde scoteau bani pentru benzina folosita la motoarele de 50 cai din rasa Honda atarnatzi de barca. Noroc ca nu se balegau.Vai de mama lor!!!
Panda a fost extrem de utila, ne-a calit nervii asa cum se caleste ceapa, la foc mic. Nici o scula nu s-a clintit. Cel putzin alea de la vedere. Am stat ca boii la bariera aproape trei zile si am asteptat un semn. Care n-a venit, spre disperarea noastra. Marea problema a fost sa ne gasim scuzele care ne-au imbarbatat intotdeauna si ne-au facut sa ne intoarcem in fiecare an, cu sperantza din nou vie, asa cum le sade bine unor pescari hoinari si betzivi ce suntem. A fost frig, zicea unul, apa mare, altul zicea ca pestele se bate de mal si depune icre, moment in care este in transa si-l doare-n cur de rama noastra, n-am nadit locul, l-am nadit prea mult, canta Maria Tanase prea tare, nu mai vorbitzi tare, nu mai vorbitzi incet, nu mai vorbitzi de loc…de timp…de mod…Alte motive va vin in cap si voua, dragii mei?
May 12th, 2009
scris de Costi
…deoarece s-a baut in draci pe acel ponton cu numele de” Sfanta Maria”. Dupa diversitatea bauturilor si cadentza cu care se ridica paharul si se ura “Fir intins, boule!!” , am fost convins ca cel putzin 5 din ei pleaca, mama,militari. Dar n-a fost asa. Asa ca , au fost lasatzi pe vatra , din pacate , pana a doua zi , dupa ce soarele rasarise de ceva ceasuri bune si berzele sau pelicanii, ce-or fi fost orataniile alea, cantau un cantec de jale,pe doua voci.
Ce am remarcat imediat cum am pasit pe punte a fost raceala personalului navigant, unul chiar avea febra. Niste mutre de plapume pisate si gretzosi, nevoie mare. Am dedus imediat ca sunt nordici, deoarece numai aia sunt asa glaciari chiar si la 30 grade. Cam atat avea prima damingeana de tzuica. De fapt, tzuica avea 150 grade(adica un grad pruna, au fost 150 prune, deci…), dar bunul simtz si matematica m-au luminat: daca sunt 5 litri in glaja si are, in total 150 grade, cat are un litru? Doamne, ce usor se calculeaza gradele, toate, dupa spusele unor prieteni de pe ponton: gradele celsius, gradele de armata si gradele de rudenie se calculeaza cu “trei simpla”, sau, daca e cazul, cu “doi foarte simpla” sau “mai multi, al dracului de greu”.
Asadar, prima zi de pescuit, la rama si viermusi, a inceput. Intr-o tacere mormantala, rupta din cand in cand de Shakira, o buna prietena de-a noastra, care urla de mama focului”Uerevar, uenevar”(daca bei mult vin ti se altereaza auzul). Ne-am pregatit sculele, dupa care am lansat. Zvrrrrrrrrrrrrrrr!!!!!Plumbul a sfartecat aerul din care a inceput sa curga sange. La o privire mai atenta am remarcat ca sangele curge din degetul meu, intzepat de acul de la montura. Toata lumea a izbucnit in ras, mai putzin sotzia mea, care este un baiat bun, si s-au mai baut 5 litri de vin in cinstea lansarii reusite. Mulinez. Recuperez si lansez din nou. Saracul pescarus! Direct in cap a primit plumbul, cred ca in tampla ca prea se zbatea.I-am curmat suferintza dupa care am lansat din nou.N-a trecut mult timp, cred ca vreo 10 ore, cand lanseta alba a tras puternic.M-am scapat putzin pe mine, nu suficient, si, la momentul potrivit, am tras!! Dumnezeule, un cap imens si negru a iesit afara din apa, parca mi-a facut si cu ochiul.Mulinez, recuperez, mulinez, ma relaxez, aduc fiara la buza pontonului. Si, cu ultimul partz…. (va urma)
May 6th, 2009
scris de Costi
Totul incepe cu o sedintza in care se stabileste traseul, meniul, ce se cumpara, ce se fura si ce se aduce de-acasa. Aceasta sedintza se desfasoara sub motto-ul: Te duci bou si te intorci vaca!! Apoi, urmeaza pasul. Un pas infiorator de important, un pas prea mic pentru mine si totusi urias pentru omenire; ca si cum te-ai insura si nu stii cu cine, cat timp dureaza si de ce trebuie sa fii si tu rob, cand se specifica clar cine este roaba , ce trebuie sa care, si cum trebuie sa se inmultzeasca ca sa ne faca pe noi fericitzi, pe moment. Sa revenim la oile noastre, aici de fatza.
Lista, bat-o vina de lista de cumparaturi! S-a intocmit o lista de catre partea feminina si gingasa(asa ar fi trebuit) cu cele de imbucat. Cand am primit prima lista , am inceput sa ma indoiesc ca sunt asa gingase. Dupa care au inceput unele mici adaugiri , in culori diferite, ca sa nu se faca confuzii in caz ca vrei s-o iei pe una la poceala. As fi luat vreo doua la poceala asa, de drag, da’ daca nu s-au jucat cu culorile , doar cu creioanele, ce sa le fac? Mai explicit, lista s-a trimis pe mail, si cum mail-ul este un bun al poporului, s-au pus fetele pe treaba: care avea cate o pofta sau vreun moft, care mai stia ca sotzul vrea aia, sau aia, sau merge pe balta doar insotzit de 5-6 senviciuri, mai trecea pe lista cate ceva, bineintzeles cu o culoare, iar la “legenda” se specifica cine este galben, rosu sau albastru. Asa au ajuns femeile noastre de poveste.
Am avut si indigo, dar s-a dovedit ca puteai sa te stergi la fund cu el, cu riscul de a ramane cu o dunga albastra si aia continua, deci nu aveai voie s-o calci. Multzumita acestor culori, am facut clabuci coloratzi de atatea drumuri la piatza. Cand s-au terminat banii de merinde am constatat ca puteam organiza o nunta in parcare , doar mireasa lipsea. Curios, in timpul excursiei am fredonat adesea “Se marita Mona mea/Nu stiu Doamne ce-i cu ea!!”Recunosc ca este o manea, da’ in scris nu se vede. Imaginatzi-va ca-i hip-hop-tzop.
Din cauza ca nu mai conteneau cu completarile colorate, m-am suparat foc , am strans fetele si le-am dat na-na la fund si le-am confiscat culorile. Sau le-am taiat net-ul, la alea mai instarite.
Pasul al doilea: prima noapte pe ponton, cand ne-am facut totzi, la gramada, pontosi, chiar daca unii lucreaza la stat. Adica rad pe banii nostri.
May 5th, 2009