Posts filed under 'Acu' inventezi!'
scris de Ioana
Eusebio tranti pe podea sacosele incarcate cu produse de la mercado.
- Ai luat tot ce am scris pe lista? intreba Esperanza.
- Da, tot, raspunse Eusebio sfarsit. Si am alergat spre casa, sa le ai cat mai repede.
- Foarte dragut din partea ta! Acum am sa te rog sa cureti legumele si sa le pui in apa rece. Eu trebuie sa plec, ma intalnesc cu Prudencia si cred ca din cauza ta am sa intarzii. Stii ca eu nu intarzii niciodata decat daca ma retii tu!
- Bine corazon, dar …. pot sa-mi trag sufletul mai intai?
- Te pomenesti ca oi fi obosit! Eu cum pot sa le fac pe toate si sa nu obosesc??? Bine. Odihneste-te, nevolnicule!
- Avem …. avem ceva de mancare? Adica … sunt plecat de azi dimineata si mi-e un pic foame …. daca nu te deranjeaza!
- Fireste ca avem mancare! Am gatit fasole pastai cu afumatura! ca deh, eu am timp sa le fac pe toate fara sa ma plang ca ….
- Mmmm ….. Fasole pastai cu afumatura! Suna grozav! Cu ce ai afumat mancarea?
- Cu ea insasi! Am uitat-o pe aragaz. Si nu mai pune atatea intrebari. Detest sa intarzii la intalniri, si din cauza ta …
Prudencia statea in fata magazinului, asteptand. Esperanza nu se zarea niciunde, dar ea mereu intarzia si dadea vina pe bietul Eusebio. Ce casnicie fericita aveau! Erau invidiati de toata familia, desi la inceputuri starnisera un mare scandal. Dar s-au potolit cu totii (adica femeile, ca barbatii nu indraznisera sa isi spuna vreo parere) cand au vazut ca dincolo de cosmeticalele cu sare de mare si apa de izvor pe care le vindea prin corespondenta Eusebio era baiat bun. Ba mai mult decat atat, matusa Graziella ajunsese sa il adore. Eusebio ii daruise de ziua ei o crema de fata absolut minunata, cu care matusa isi ungea picioarele de cate ori se strica vremea. Nu ii trecuse durerea de oase, in schimb crema facuse minuni pentru bataturile ei. Ceea ce insemna mai putine vaicareli, iar asta era apreciat de toti (mai ales de barbati, ca femeile erau ocupate sa se certe intr-una intre ele si nu asculta nimeni ce zicea Graziella). Da, o familie grozava!
- Iata-te! se auzi vocea usor sparta a Esperanzei. De cand te astept! Cred ca ne asteptam una pe alta in colturi diferite, continua ea convinsa.
Prudencia mai privi o data de-a lungul strazii mici si pustii, dar decise ca e inutil sa isi corecteze verisoara. O apuca de brat si intrara impreuna in magazinul de haine. Prudencia murea de nerabdare sa ii arate niste sosete aflate la promotie, doua sosete la pret de o pereche. Erau din poliester , si s-ar fi potrivit grozav in cizmele pe care vroia sa le incalte duminica.
April 23rd, 2009
scris de Costi
Nascutzi pe cale naturala, dintr-o mama scroafa si un tata suficient de porc, tripletzii au vazut lumina reflectoarelor din sala de maternitate porcina de ziua lui Ignat, ginecologul, motiv de mare neliniste si de vise urate cu arome de cosmar, impanate sau la gratar. Mama lor, scroafa, a suferit o pierdere de sange masiva din cauza unei rani la gat facuta din greseala de anestezistul care era carnivor si beat. Nu s-a oferit nimeni pentru o transfuzie, asa ca scroafa isi dadu obstescul sfarsit, fara preot la rat sau macar o lumanare sub coada imbarligata.
Taica-su i-a parasit chiar de a doua zi din cauza ca doi erau albi si unul negru. Si-a adus aminte ca porcul de instalator era mai tuciuriu, dar nu si-a inchipuit niciodata ca scroafa de nevasta-sa si-ar fi etalat soriciul in fatza altui porc. Si totusi, meseriasii sunt la mare cautare, mai ales daca mai merg si la fitness.
Asa incat, cei trei porcusori orfani au tras unul de altul, au copilarit pe strada, cu scoala au cam sfeclit-o, si uite-asa au ajuns adolescentzi. Au pus ochii pe un teren, cred ca era al Armatei, si au hotarat sa-si construiasca case unde sa-si aduca viitoarele scroafe. Primul si-a facut casa din paie, al doilea din lut iar al treilea din caramida refractara pe din afara si primitoare pe dinauntru.
Problema lor cea mai mare era ursul din padurea aferenta care-i deranja ciclic. Fugit de la circ din cauza salariului de rahat, ursul facea foamea prin codru, in asteptarea unei ordonantze. Purcelusii se jurau pe cotletele lor ca au vazut un licar de nebunie in ochii ursului, cred ca de foame, dar cine a mai pomenit urs care sa manance porci? Mananca ca porcii, dar nu porci!!
Cazutzi asa pe ganduri nu au remarcat cum ursul venea de-a busilea inspre ei. Ranjea si-si arata coltzii proapat ascutzitzi la fierarul din padure in schimbul unor avansuri sexuale (dupa care, l-a lichidat). Cand au mirosit pericolul care era langa balega de veveritza de alaturi, au rupt-o la fuga, asa cum poate fugi un porc speriat.
Primul a intrat in casutza lui de paie pe care ursul a spulberat-o cu un partz bine plasat.Porcusorul s-a cacat pe el de frica si a fugit in Guineea unde a primit si cetatzenia.Asa a ajuns porcusor de Guineea.
Casa celui de-al doilea a reusit s-o moaie cu cateva miscari a la Demi Moore, stiind ca lacasul a fost ridicat din lut cu ajutorul lui Patrick Swayze pe cand filma la “Fantoma mea draga, ce m-ai speriat, ptiu drace!!!”. Porcusorul a scapat cu plansul, ca de ras n-a scapat nimeni. Nici de pisica salbatica. A ajuns rau, simtzea tot timpul o caldura la ceafa, nu era nimeni in spatele lui, era doar mangalul.
Al treilea purcelus s-a pitit in casa lui securizata si a suflat ursul si a busit cu fundul lui in usa pana-n zori de zi, cand si-a dat duhul de oftica.Purcelusul l-a luat din fatza usii si l-a facut carpeta in fatza semineului unde transpira si in zilele noastre.
April 22nd, 2009
Prudencia decise: va imbraca rochia verde purtatoare de noroc, pentru ca dimineata incepuse prost.
Se trezise cu un gust statut-amarui in gura, si era convinsa ca este gustul tristetii . Se despartise de iubitul ei Coraje, unchiul cumnatului sotului verisoarei ei, Esperanza, casatorita din dragoste la o varsta frageda cu un vanzator de cosmeticale de dama, spre disperarea intregii ei familii care a incercat sa se opuna iubirii lor, care totusi invinsese…. Despartirea de Coraje avea, iata, un gust amar.
Incerca sa se gandeasca la lucruri mai vesele, dar oricate retete de prajituri i-ar fi trecut prin minte, si oricate cristale norocoase s-ar fi hotarat sa-si cumpere, gustul amar nu trecea. Ofta. Isi surprinse imaginea in oglinda si mai ofta o data. Constatand ca in felul asta capata o mutrita nostima de fetita suparata, hotari sa nu-l mai sune pe Coraje ca sa incerce o impacare. Ii statea bine cand suferea din dragoste.
Ajunsa in baie, apuca periuta de dinti, si dintr-o data, realiza ca gustul ala tampit era de la guma de mestecat pe care uitase sa o scuipe inainte de culcare. O prinse intre degete si o baga intr-un servetel. Asta ii aduse aminte din nou de chipul drag al fostului iubit si de conversatia lui dulce de dimineata dupa trezire …. “Estupida, yo le pregunte de miles tiempos sa nu-ti mai lasi guma de mestecat in baie!!!” …. Da …. Nimeni nu o mai alintase asa carinoso ca al ei Coraje…
Amintindu-si ca are intalnire cu verisoara ei, Esperanza, isi sterse lacrimile care o pornisera catre barbie, cu servetelul in care pusese guma. Lacrimile devenira acum de neoprit, mai ales din ochiul stang, ala cu care obisnuia sa clipeasca smechereste catre Coraje dupa ce isi aduna guma uitata in baie.
Intr-un final imbraca rochia verde, isi atarna la gat un cristal incarcat cu energie pozitiva si iesi.
April 17th, 2009
La 9 ani am cazut in cap brusc si iremediabil dupa Maria. Tzin sa mentzionez ca am cazut in cap de doua ori, a doua oara mi-am pierdut capul si m-am insurat, da’ asta-i alta fabula.Nu m-a pasionat Lenutza si nici Filofteia nu ma intaratat fizic.Psihic, Lenutza era varza iar Filofteia o duda.Dar Maria….Asa cum altzii sau altele se indragostesc de Paolo Rossi sau Dalai Lama-Gillette, eu m-am indragostit de o fata din popor si din topor, pe numele ei mic si foarte taios, Maria.Era cu 15 ani mai dezvoltata ca mine, da’ daca ma catzaram pe scaun ajungeam s-o pup.Am cunoscut-o la cules de capsuni mari, unde ea statea mai mult aplecata la 90 % decat drept, cunoscut fiind faptul ca mai usor muncesti in unghi drept decat sa fii… obtuz. Mult timp m-am gandit sa-i modific unghiul dar mi-a fost frica sa nu pierd semnalul video, care era cu purici sau alunitze.Cum naiba sa nu te indragostesti de o fata asa frumoasa, bruneta cu ochii negri si dintzi albi ca laptele de vaca, care sta aplecata,de multe ori in patru labe, ale ei,cu un decolteu inexistent, asa era de pronuntzat, oferindu-mi mie si numai mie imagini socante(Simona Patruleasa) care se urmaresc dupa 12 noaptea.Eram privilegiat, eu le urmaream in miezul zilei.Zambea sagalnic si mai lua o capsuna pe care o punea razand intr-un cos impletit,dupa ce musca cu pofta din pulpa fructului.Era pe post de degustatoare.Ulterior, dupa maritis si vreo cinci copii a devenit dezgustatoare.Seara luam capsunile la mana si le scoteam coditzele.Maria ma lua si ea de mana si incerca sa-mi scoata si mie coditza, tot din pozitzia aplecat, apoi imi arata cum se face gemul , mestecand in sensul acelor de ceasornic cu un facaletz extrem de interesant, confectzionat din lemn de esentza moale, la inceput.Apoi puneam gemul in borcanele mici,foarte mici , cu o singura mana deoarece cu cealalta ii ascultam bataile inimii Mariei, asa era de emotzionata.De frica unui infarct si a lui taica-su, alta boala, am trecut la borcane de 800 grame, cu filet cu pas adaugat.Cred ca a fost un semn divin, deoarece toate fetele pe care le-am cunoscut ulterior s-au dovedit extrem de pricepute la cules si mai putzin la insamantzat, chiar daca la moda era maleta.
Dupa fructele culese am facut si eu un clasament al fetelor:
-pe locul intai-fetele strugure
-pe doi, fetele gutui
-bronzul merge la fata pruna
-mentziune speciala, pe motiv de non-fructe, fetele de la cules in.
Premiul de Popularitate, premiul Presei, premiul de Excelenta va rog sa le acordatzi voi.
April 10th, 2009
scris de Ioana
Intrand in casa ca o furtuna, Esperanza isi tranti geanta pe dusumea.
“Ya no puedo mas!” spuse ea cu naduf.
Neintelegand ce se intampla, Eusebio fugi sa inchida toate geamurile, sa nu se sparga de la curent. Dar cum furia Esperanzei nu parea a se fi topit, uitand ca nu stie o boaba spaniola intreba:
“Pero que pasa, querida?”
“Querida? Tu sa nu indraznesti sa-mi spui mie querida!”
“Iarta-ma scumpa mea, stii ca nu vorbesc spanioala ………” indrazni Eusebio.
“Pai nu stii, evident! Tu nu stii nimic! Nu poti nimic, nu intelegi nimic! Bueno para nada ce esti!”
Zdrobit de propria-i micime, Eusebio ridica spre ea mainile impreunate intr-o rugaminte muta.
“Un lucru te-am rugat si eu, doar un lucru! Atat ti-am cerut sa faci pentru familia mea! Sa o impaci pe verisoara mea Prudencia cu unchiul cumnatului tau, Coraje. Atat ti-am cerut! Tu, fireste, nu ai putut, iar acum Prudencia sufera cumplit! Parca vad ca va trebui sa o invitam la noi la masa duminica!”
Perspectiva unei mese de pranz alaturi de Prudencia i se paru insuportabila lui Eusebio.
“Poate ca relatia lor nu a fost facuta sa dureze !” incerca el. “Ma gandesc ca mai bine ii facem cunostiinta cu cumnatul unchiului meu, cu Giuseppe.”
“Iar incurci spaniola cu italiana!” spuse Esperanza. In vocea ei se simtea insa un inceput de liniste. “Giuseppe nu-i baiat rau” facu ea o concesie de dragul Prudenciei. “Sa te duci la mercado dupa niste legume proaspete. Ii invitam pe amandoi la masa duminica” mai zise ea, si zambi.
Fericit de intorsatura placuta pe care o luasera lucrurile, Eusebio iesi pe usa. Nevrand sa o mai supere pe Esperanza nu intrebase ce e ala “mercado”. Sperand ca inseamna “super-market”, pleca grabit intr-acolo.
April 8th, 2009
scris de Codrut
Dialog semi-real, purtat la munca, pe Messenger, cu un client pe nume Mahomed. Am tradus discutia in romaneste, de teama sa nu ma trezesc pe blog cu vreun hackero-terorist vorbitor de engleza.
Mahomed: -Salut, Stefan, ce mai faci?
(Stefan sunt eu. “Codrut” si “please” sunt doua cuvinte pe care cetatenii lumii le rostesc tare impleticit)
Eu:- Salut, Mahomed! Bine, multumesc. Tu?
Mahomed: – Oh, sunt bine, multumesc.
Eu:- Bun…
Mahomed: – Dap, cu totii suntem bine.
Eu:- Ok
Mahomed: – Suntem cu totii bine, Alah fie slavit!
Eu: – Vrei sa spui Al Hilal, nu? 
April 4th, 2009
pictat de Costi
Geniul, care zacea in stare pura, latenta, permanenta si congruento-divergenta in mine de atata vreme buna, a scos capul in lume pentru prima data. Motiv pentru care mi-am pus o basca de sudor plina de sudoare pe cap, mi-am lasat parul lung, unghiile netaiate si am inceput sa vorbesc in dodii sau sa scriu in versuri, cu stanga, indescifrabil, ca ala de semneaza bancnotele.Probabil de foame. S-o credetzi voi. De arta pura, dragii mei! Arta mi-a invadat organismul asa cum il invadeaza orice bacil atunci cand e cazul. Motiv pentru care, inarmat cu o sacosa ascutzita si ceva bani am descins la magazinul “Arte plastice si elastice”, de unde am cumparat, de la o mamaie, o legatura de pensule groase cu par de cal, un sevalet din lemn de cires copt la oferta, cateva tuburi cu culori in ulei de floarea soarelui, cateva goashe sau boashe, nu stiu cum e corect,o cutie de acuarele tempera ,sa ma pot tempera cand ma inhierbant, un paharel mic de plastic cu care sa servesc tzuica si unde sa-mi moi pensulele dupa ce mozolesc plansa cu miscari sacadate , de sus in jos sau circulare , in sensul acelor de ceasornic electronic.Panza am cumparat un balot pentru ca simt ca am ceva de spus. Nu m-am decis asupra stilului, daca va fi renascentist, poate dadaist sau nunuist, baroc sau tarot, stilul capra sau stilul smuls, mi-e capul plin ochi de idei , de aia stau nemiscat, sa nu se verse.
Am fost la un curs de arte martziale care s-a desfasurat intr-o curte, curtea martziala ii zicea, unde am dat de catziva instructori extrem de seriosi, de la care am invatzat primele miscari in pictura naiva: prima data – fondul sau fundul, am intzeles eu de la unul machiat strident, dupa care compozitzia, ranji altul care se tzinea de mana singur, pentru inlatuarera sentimentului de singuratate care ne cuprinde pe totzi, la un moment dat, T zero.
Panza nu trebuie atacata, trebuie dezmierdata cu cateva miscari lungi de du-te vino, poate de-a dura, nu mai mult de trei miscari de tura-vura, dupa care , brusc, ne luam de ea cu cateva injuraturi cu mama, cum ca e un terchea-berchea sau un coate-goale, sau un matze-fripte, un taraie balotzi sau un zgarie-branza si ….gata AUTOPORTRETUL. Semnatzi in coltzul din dreapta jos si incercatzi sa-l vindetzi!!!! Incepem licitatzia cu 100 lei. Cine da mai mult?
April 3rd, 2009
scris de Costi
Cam asa suna finalul unei invitatzii primite de la familia Popescu.Din cel mai bun carton, duplex extralucios cu muchii, puteai sa tai gatul unei gaini fara sa clipeasca nici calaul , nici oratania.Broderiile de prost gust incadrau cele cateva randuri de bun gust,zic eu , aratau ca mileurile care umpleau casa, de la frigider si televizor pana la masina personala, sub luneta, unde, pe cel mai ca lumea macrameu, impletit noaptea, pe veceu, ca sa nu deranjeze, trona un catzel nobil maidanez, cu gatul extrem de mobil, care dadea din cap a lehamite de fiecare data cand soferul dadea in gropi.Si cam dadea, de multe ori fara masina.Se vedea stradania de a pastra un ton vesel in fiecare cuvintzel din acea invitatzie. Daca tot am primit-o, am rupt sigiliul de plumb si am lecturat cele cateva randuri, la inceput contrariat, mai apoi fascinat de acesta minunata idee:
” Fevronia si Inochentziu Infinit, nasii celui de-al doilea copil nascut al familiei Popescu, tinand cont ca doamna este insarcinata, au infinita placere sa va invite la divortzul sotzilor Popescu, dupa 25 ani de casnicie.Partzile considera ca nu mai au nimic sa-si spuna, se iubesc ca-n prima zi, da’ nu mai ajunge.Asa ca, sub indrumarea noastra spirituala, ca si noi suntem divortzatzi de cate doua ori, cuplul se va destrama. Fericitul eveniment va avea loc in aceeasi zi cu cununia religioasa, la aceeasi biserica, mai putzin preotul care a plecat in Vesnicele Plaiuri ale Tineretzii, unde alearga ca un turbat inconjurat de nimfe nitzel cam despuiate, de-i sade sutana ciudat in fatza.Am ales lacasul sfant deoarece numai Dumnezeu poate desface ce tot el a legat, cu nod. Masa, dansul si urarile se vor desfasura la restaurantul “Ce tzie nu-tzi place, altuia nu face” din localitatea noastra.Va rugam, confirmatzi!!!”
March 31st, 2009
de Costi
Pe vremea cand trebuia sa intru in gratziile bunicilor, ca o traditzie in familie, proba eliminatorie era coasa.Hotarat lucru, stiau sa aleaga proba, proba…bil stiau ce va urma.Au mai fost cateva munci: curatzatul cotetzului porcului, tocat la ratze sau mulsul vacii cu o mana, munca la care nu am mai fost lasat din cauza ca vaca s-a atasat de mana mea si nu mai dadea lapte bun si gras. Colac peste pupaza, avea si privirea ratacita. Probabil din cauza ca-s nascut in zodia taurului, au gandit , cu voce tare, bunicii, dupa care s-au pus pe un ras teribil. Am fost si eu miscat nitzel de gluma lor, jurand razbunare. Ultima mea aventura la coasa s-a terminat extrem de repede, la prima miscare reusind sa-l ciupesc pe instructor de pulpa piciorului, provocandu-i o hemoragie interna si una externa de toata frumusetzea.Omul este pitic acum si filmeaza pelicule cu tematica.
Trezirea s-a dat la 5 a.m., urmata de un foarte mic dejun, frugal si rapid ca ”e de munca, nu gluma!!!”.Cum nu radea nimeni, mi-a fost luata si farfuria cu gris din fatza, sa nu ma stric la stomac.Chiar asa, ce idee!!!!
Vazusem niste creta pe veranda. Am alergat intr-un suflet s-o rontzai dar, surpriza, am dat peste cumnatul meu care lingea ultima bucata. Era rosu la fatza, facuse deja febra si delira: -Sictir, animalule, treci la munca ca esti verde!!!
Cred ca se referea la varsta, ca, de altfel, eram mai verde la fatza decat el, care se facuse vapaie. Spunea versuri despre patrie si popor si se jura ca n-a pus botul pe tzuica.
Pe drumul spre tarla am exersat, din mers, cum se ascute coasa cu cosorul din dotare. Acea piatra plata, pe care trebuie sa aplici un scuipat, nici prea mare, nici prea mic, numai bun de ascutzit. Cu miscari scurte din incheieturi, stitzi cum, desigur, c-am fost totzi adolescentzi, plimbi piatra cand pe stanga cand pe dreapta.N-am plimbat-o mult ca m-am si taiat. Compasiunea a fost imensa: -Al dracului orasan!!
Plimband coasa cand pe un umar cand pe altul, am taiat niste crengutze pe care cresteau niste fructe mici si negricioase. Am luat o mana de fructe si, rugandu-ma la cele sfinte, le-am rontzait.Am inceput sa cosesc, dupa care, pentru eficacitate, mi s-a aplicat o lama invers orientata ca sa cosesc si la dus si la intors.Dupa cateva brazde, mi s-a aplicat si o grebla legata de curea, la spate, sa culeg si fanul daca tot ma misc. Spre seara, cand am vazut ca se apropie de mine, am rupt-o la fuga.N-am apucat sa alerg decat 100 metri ca m-a taiat intr-asa un hal ca n-am mai apucat sa dau jos pantalonii. Mi-am continuat fuga, nu inainte de a auzi o voce binecunoscuta zicand:
-Tocmai vroiam sa-i leg si un felinar de…., sa vedem ce facem, ca s-a intunecat!!!
Plin de rahat, dar mult mai linistit, m-am dezbracat si m-am spalat in raul din apropiere. Apoi, la fel ca Nica a Petrei, in fundul gol si rupt de foame, cu o haita de caini pe urmele mele, am sarit toate gardurile pana acasa. Ramanea sa studiez oferta zilei de maine cand trebuia sa plec, cu un cioban, dupa capre.
March 27th, 2009
Intotdeauna mi-au placut animalele. PETA m-ar incadra chiar in categoria “iubitorilor”, intrucat am fost stapanul catorva. Nu vreau sa ma laud, dar de cand ma stiu, niciun caine, pisica, bivol, cal sau vaca nu m-a agresat, marait sau umplut de fecale. Stiu, nu-i putin lucru. Sunt, dupa toate standardele, un tip iubit si iubitor cand vine vorba de animale. Aceasta, insa, dragi cititori, nu este o poveste cu happy-end. Este o poveste trista despre dragoste, moarte, minciuna (si mirosuri dubioase, daca e sa fiu sincer pana la capat).
L-am cunoscut pe Romeo cand aveam 5 ani. El avea cateva luni. Ne-am imprietenit mai greu si, nu mi-e rusine sa recunosc, asta a fost exclusiv din vina mea, pentru ca eram alergic la par de hamster. Iar el, am stiut din prima clipa, era un hamster. Alb, pufos, cu ochii rosii injectati ca dupa o noapte cu sponsorul Nationalei, Romeo al meu, s-a dovedit ulterior, avea un singur defect: era al dracului de mic.
Primele 7 zile, Romeo si le-a petrecut intr-un borcan cu rumegus, asezat in partea superioara a bibliotecii. Borcanul era coborat cateva minute pe zi, cat sa ne jucam cu el si sa-i dam de mancare (vorbim de hamster, nu de borcan). O saptamana intreaga am convietuit cu totii intr-o armonie care i-ar fi facut gelosi chiar si pe trioul Gadea-Ciutacu-Badea. Pana intr-o zi. Intr-o joi, ca sa fiu exact. Ziua in care rumegusul rozatoarei cu nume romantzos trebuia schimbat. Zis si facut. Mami a preluat borcanul, eu am preluat hamsterul, Goghe a substituit un rumegus cu altul. Operatiunea s-a scurs in mai putin de 1 minut. A fost suficient cat sa-l omor pe Romeo. “L-am omorat cu mainile mele” aveam sa afirm dupa mai multi ani, printre lacrimi, la un chef dintr-a 8-a, dupa mai multe guri de Tanga de caise. Si asa a fost. La 5 ani se pare ca aveam destula forta cat sa aduc sfarsitul unui hamster. L-am asezat in rumegusul proaspat schimbat, multumit de proaspat-dobanditele mele valente parentale: “Uite, mami, l-am adormit”.
March 23rd, 2009
Next Posts
Previous Posts