Posts filed under 'Da' nu-i corect'
scris de Codrut
1. Vanzatorul ambulant, cel care zbiara “ziare, carti, reviste” isi va indrepta atentia catre calatorul care deja are o carte sau un ziar in mana. Daca in tot compartimentul, din 8 calatori unul singur citeste ceva, vanzatorul are impresia ca aluia are sanse sa-i vanda ceva. Se gandeste, mai mult ca sigur, ca ala e clar ca stie sa citeasca, iar de restul nu-i sigur. Asa ca de ce sa faca marketing ineficient? Andrei Rosca ar fi mandru de un asa marketer trecut prin viata.
2. Pe orice ruta feroviara din Romania, fie ca-i Bucuresti-Galati, fie ca-i Rosiori-Tg Jiu, exista un nefericit care cerseste pentru a-si pune o proteza ca lumea la picior. Dupa circa 10 ani de strans bani de pe la calatori darnici, nefericitul nu si-a pus proteza la picior, insa, se poate lauda ca are toate barurile din toate garile la picioare.
3. Cand un controlor iti zice “multumesc” dupa ce ti-a vazut biletul, ai doua optiuni. Prima: scoti aparatul de pozat ca sa te lauzi la prieteni ca, desi n-ai vazut insulita aia artificiala din Dubai, o minune a lumii tot ai trait. Sau, a doua: te cari dracului din compartiment, gandindu-te ce post misto o sa iasa pe blog, despre un controlor drogat.
4. Sansele ca atunci cand te urci in tren sa-ti gasesti locul neocupat de vreo babuta sau un nene pilit, sunt la fel de mari ca sanele lui Dinamo de a termina campionatul altfel decat in genunchi.
5. La ghiseu, cand cumperi biletul de tren, ai face bine sa ai discursul exersat bine. Orice sincopa, orice balbaiala te poate costa. O voce dogita si/sau ofuscata ti se va adresa oparit de dincolo de geamul slinos, explicandu-ti ca esti incapabil sa vorbesti, reprosandu-ti ca irosesti timpul cuiva, si, in principiu, sugerand ca te-ai nascut degeaba.
July 9th, 2009
scris de Codrut
In cazul in care circulati cu metroul si eventual schimbati la statia Unirii, nu se poate sa nu fi observat o chestie la una din intrarile unde se fac abonamentele. Acolo, la orice ora din zi sau din noapte, se afla un grup de doua pana la cinci persoane, de origine rroma, care incearca sa intre fraudulos la metrou. Si cand nu le iese, negocieaza cu tanti de la bilete. Indivizii (ca-n orice intamplare luata parca din zona crepusculara) nu sunt niciodata aceeasi. Uneori e un cuplu cu doi puradei care, folosindu-se de matematica clasei a 4-a (ca dintr-a 5a au inceput fractiile si zecimalele si au fost nevoiti sa renunte), ii explica femeii de la ghiseu ca a achizitiona cu cash o cartela de 10 calatorii este de-a dreptul redundant, intrucat numarul familiei lor nu depaseste (inca) cifra 4. Alteori este un grupulet de tineri delicventi, tuciurii, care isi pledeaza cauza de studenti.
Astazi am trecut pe acolo si am zarit, asa cum ma asteptam, 5 tigani sprijiniti unul pe celalalt, asteptand ca bodyguardul Metrorex sa se sature de parlamentari si sa-i lase sa intre. Moka. Am asteptat o vreme, ca sa vad cum se transeaza o astfel de disputa, incercand sa nu ma apropii prea mult, pe de-o parte de frica, pe de alta parte din cauza ca puteau ingrozitor. Am luat in calcul la un moment dat sa scot telefonul sa-i filmez. Insa, mi-am dat pe loc seama ca daca ma repereaza baietii facand asa ceva, cu totii am fi asistat la o premiera: tigani grabindu-se sa plateasca intrarea la metrou. Intr-un final au fost convinsi sa plateasca, dupa vreo 7-8 minute. Am pus aceasta izbanda in mare parte pe seama faptului ca bodyguardul avea nasul infundat si o rabdare de fier. Tinerii minoritari au intrat orbecaind si fluierand dupa fete. Apoi, unul din ei, trecut binisor de 25 de ani, s-a intros catre cabina de unde achzitionase cartela, si, cu o voce de martir spuse “ai dreacu’… da’ aia micii care intra pe dedesubt…p-aia nu-i fu*eti la icre“.
June 30th, 2009
scris de Codrut
disclaimer: RaziCuGura isi cere scuze pentru lipsa de umor din textul de mai jos. Uneori sa intampla ca un membru al echipei s-o ia razna si sa fie om serios, o data in viata lui. Urmeaza o serie 343.000 de articole extrem de amuzante. Pe bune.
Draga Sport.ro,
Desi te afli inca in topul preferintelor mele, ceva s-a schimbat. Tu te-ai schimbat. Era o vreme cand te urmaream zilnic, ore in sir (e drept, eram somer pe-atunci). O vreme in care te numeai Tv Sport si totul avea sens la tine in ograda. Insa, Iata ca astazi simt nevoia sa-ti reamintesc motivul pentru care ai devenit televiziune de sport. Motivul pentru care, in timp ce alte televiziuni se luptau pentru nise nedemne si kitchoase, tu ai ales sportul. Simt ca lucrurile nu mai pot continua asa intre noi. Incerc sa joc pe cartea maturitatii si a comunicarii. Sper sa-mi iasa. Si sper, mai ales, sa nu-mi para rau ca mi-am pus sufletul pe tava, la cheremul tau.
Ti-am trecut cu vederea atunci cand, in miezul finalei de la Indian Wells, dintre Federer si Murray, ai dat stiri. Ca si cand, teribil ghinion pentru fanii tenisului, ceva important se intamplase in atletism sau aiurea. Am protestat atunci (eu din fatza televizorului si C.T Popescu chiar de la microfonul la care facea comentariul) insa am incercat sa inteleg. Poate unora le pasa ce avea de spus Dacian Varga despre sansele Urzicenilor la titlu.
Am trecut cu vederea si m-am inarmat cu un zambet superior cand am vazut pentru prima oara Wrestling, la tine, dupa 11 noaptea. Show mai imbecil ca ala nu poti vedea decat la loja din Stefan Cel Mare. In fine, publicul cere, trebuie sa-i dai.
Apoi, de curand, ai bagat o emisiune in care femei goale prezinta stiri. Chilotei si silicoane in tandem cu fotbal. Odios din partea voastra, baieti! Pai numai o juma’ de ora?
Insa, ieri dupa-masa, ai reusit, draga Sport.ro, sa atingi un mic pisc al nemerniciei si al cinismului jegos. Ai reusit sa ma transformi dintr-un telespectator fidel intr-unul exasperat, dezamagit, si, in ultima instanta, indiferent. Felicitari ! Poate imi explici si mie cand a devenit recomandabil si de bun-gust sa intrerupi o mica finala de Wimbledon (Del Potro – Hewitt) pentru a transmite in direct aniversarea a 51 de ani de la nasterea unui analfabet cu cazier !? Poate ne explici tuturor importanta aparitiei la palat, in direct si in exclusivitate, a lui Ghionea, a fratilor Becali si, nu in ultimul rand, a “celui mai nou jucator al Stelei, Balan, care speram ca va face o figura frumoasa”. Presupun ca ar trebui sa-ti multumesc, draga Sport.ro. Esti motivul pentru care am luat o decizie indelung cantarita si amanata. Imi voi lua antena parabolica. Cu 250 de canale, dintre care 2 dau Wimbledonul in direct si nu-l intrerup la minge de break.
Acestea fiind spuse, te las sa reflectezi.
Abandonat si abandonand,
Un telespectator.
June 26th, 2009
scris de Codrut
Cu totii ne aratam in felul nostru respectul pentru tara in care traim. Unii aleg sa voteze, altii nu arunca hartii pe jos, iar cei mai multi prefera sa nu mictioneze in intersectii. E treaba lor. In duminica ce tocmai a trecut, RaziCuGura a ales sa se alature unui protest decent, impotriva unei legi imbecile date de imbecili. Daca vreti sa stiti despre ce-i vorba, intrati aciisa, pe blogul initiatorilor protestului. Daca va e lene sa intrati sa cititi despre ce-i vorba (si foarte bine ca va e lene, cititul e pentru idiotii cu dioptrii si prea mult timp liber) va zic eu pe scurt:
interdictia de a mai face fotografii in oras sau de a fotografia persoane cunoscute atunci cand suntem invitati in locuintele lor, sub riscul inchisorii, precum si interdictia exprimarii unor opinii folosind numele, imaginea, vocea sau asemanarea unei alte persoane.
Pentru cititorii nostri mai speciali, se impune o pilda ajutatoare: sa presupunem ca frac-tu al mic da examenul de condus si il ia cu brio inca din a 5-a incercare. Are 18 ani impliniti iar o asemena izbanda se cere sarbatorita, cum altfel, cu mult alcool. Ma-ta si tac-tu s-au tirat la tara tot weekendul sa culeaga prunele, merele, perele si, in principiu, orice fruct sau leguma ce are potentialul de a fermenta si a te imbata muci.
Asasar, casa e voastra si a prietenilor vostri consumatori seminte de bostan “care face bine la digestie” mai ales daca sunt consumate pe trotuar, pe o bancuta. Va puneti pe baut, muzica buna curge (intrerupta ocazional de laturile fonice ale vecinului de sus, care asculta Beatles si Pink Floyd) si, la un moment dat, artistul din tine scoate telefonul proprietate personala. Si cum minutele de pe cartela au fost epuiazate inca de luna trecuta, nu-ti ramane decat sa te folsesti de cealalta utilitate a sa: camera foto (credeati ca zic Solitaire, asa-i?). Il tragi in poze pe fratiorul beat-turta care va ramane imortalizat pentru posteritate in timp ce facea flotari gol-pusca in cada. Acum intervine perversitatea noii reglementari. Fiti pe faza. Fratiorul betivan sufera o drama: mimoza roz, caruia i se adresa cu apelativul “Fa”, respectiv “Fa, vito” cand se pilea cu Tanita, il paraseste definitiv dupa vizionarea de acum celebrului foto-montaj in cada. Asa ca fratiorul decide sa te actioneze in instanta, cat oi fi tu de primul care i-a dat reviste porno cand erati mai mici. Si va castiga procesul. Si nu-i corect. Si de-aia ne-am adunat noi cu blitzurile in fatza Casei Poporului. Pentru tine! Pentru ca tu si toti fratii mai mari sa-si poata umili rudele de sange si sa-i dea pe net, fara frica de amenzi si parnaie.
Disclaimer: Desi exemplificarea de mai sus este trasa de par si ar constitui ultimul motiv pentru care ar trebui sa ne ingrijoreze isprava conducatorilor nostri, noi credem ca mesajul a fost expediat cu succes.
PS: Pentru cei din provincie care nu stiu pe unde vine Casa Poporului, trebuie precizat ca este chiar langa Parcul Izvor, locul unde ar fi trebuit sa se zbenguie intr-o noapte de mai, daca nu i-ar fi tepuit aia de la Depeche Mode :ranjet sadic:
June 22nd, 2009
scris de Codrut
Doina si Relu se indragostisera unul de celalalt in clasa a 8a si luara decizia indrazneata de a se inscrie la acelasi liceu, pentru a putea sa-si traiasca iubirea nestingheriti. Decizia le fu inlesnita de faptul ca erau domiciliati in Tecuci, oras martir, cu un singur liceu, un singur parc si un singur televizor color.
Viata de adolescent parea una fara cusur pentru cei doi iubiti. Asta pana prin anul doi de liceu, cand Relu calca stramb. Acesta incerca sa-i explice situatia cat se poate de matur Dorinei: era la un chef la care el, Relu, fu tarat de catre niste colegi carora cumintenia le este o notiune straina. Iar el, Relu, dupa ce gusta de doua-trei ori dintr-un pahar cu cola in care niste jegosi picurasera whiskey, se trezi sedus, incoltit, dezbracat si violat de o tanara ticaloasa blonda, de 43 de kile. Atunci, el, Relu, realizand ca trupu-i fusese batjocorit, intinat si deturnat de la monogamie, se hotari sa se duca repede repede la iubita sa, Dorina, sa-i explice prin ce trecuse. Din fericire, nu fu nevoie de aceasta deplasare in graba, caci ea, Dorina, navali in camera chiar in momentul in care el, nefericitul Relu, era supus torturii mai sus-povestite. Negasind in camera un obiect care sa-i faca cu adevarat rau iubitului ei, Dorina se scotoci prin geanta si dadu peste rozeta primita cadou de la unchiu’ Aurica. Urmara cateva clipe de liniste si nesiguranta, in care Dorina se hotari pe cine pedepseasca mai intai. Se hotari asupra pipitei, insa aceasta lesina instant si asemeni unui Terrier adormit in vederea tunsului, elibera o flatulenta zgomotoasa, dupa care ramase inerta. Relu facu apel la calm, la ratiune, la judecata, la Hristos, la tatal acestuia, insa era ca si cand rozeta avea o minte proprie. Cu siguranta Tecuciul nu mai vazuse asa ceva de mult timp. O duzina de pumni bine tintiti il facura pe Relu sa faca un legamant cu sine (dupa 2zile, cand iesi din coma) : data viitoare va rezista tentatiei, va bea numai fanta.
June 19th, 2009
scris de Cristi
Ma numesc Aurel Negrescu si reprezint compania Gold Corporation. In timp ce altii scot banii din tara, Rosia Montana ne aduce 4 miliarde de dolari. Ne aduce noua, romanilor. Cum compania noastra a stat sold la sold cu comunitatea locala, in curand vom pune bazele celui mai modern sat din Romania. Vom include incalzire centrala in grajdul vacilor si aer conditionat in cotetul gainilor. Porcilor le vom monta piscina si jacuzzi. Cat priveste drumul, il vom face pe trei benzi, una pentru animale, una pentru carute, si ce’a de-a treia pentru masini Dacia Logan. Inutil de spus ca aceasta strada ultramoderna va fi semaforizata inteligent la intersectia cu ulitele adiacente, astfel incat turmele de oi vor avea intotdeauna prioritate.
Va promit ca investitia se va face conform standardelor europene in vigoare – vom folosi cianuri ecologice, si vom crea mii de locuri de munca, asigurand un somaj prezidential, de sub 10%.
Acestea fiind spuse, va propun sa urmarim oamenii de rand, platiti cu 50 lei, care’si dau cu parerea despre cum ar trebui investiti banii. Caseta, va rog:
Reporter: In ce ati investi 4 miliarde de dolari?
Elena B, studenta: Scoli, Liceuri, Universitati
Marian V, taran: Cartofi de samanta, Gratare, Romexpo
Mircea B, tinichigiu: Fabrici de chibrituri, Sali de box, Autostrazi suspendate
Codru, blogger: Motoare de cautare, E-development, RoBlogFest
Emil B, salahor: Pacat ca n-avem noi putere de decizie, astia mai mici.
June 18th, 2009
scris de Codrut
Academia de Studii Economice din Bucuresti (ASE), faimoasa mai cu seama pentru bila care refuza cu obstinatie sa pice de pe cladire, decat pentru mintile stralucite care au absolvit-o, este una din institutiile de invatamant cu o istorie extrem de bogata in intamplari de tot soiul. Cand eram eu student acolo (doar nu credeati ca Gheorghe Hagi e singurul absolvent de marca), mi-a fost dat sa iau parte la diferite evenimente, care mai de care mai demne de povestit intr-o respectabila revista de umor, precum aceasta.
In anul doi, dupa un curs istovitor de Statistica, in timpul caruia tin minte ca am reusit in sfarsit sa termin “Un veac de singuratate”, am mers impreuna cu niste colegi bucuresteni la o mica terasa de fitze, din Piata Romana. Nu mi-am dat seama ca este de fitze decat in ultima clipa, cand, in timp ce-mi numaram hartiile de 10 mii, am observat numele carciumii: “La Fitze”. Cei 3 colegi bucuresteni pareau sa-i cunoasca pe angajatii localului. Si-au comandat cate un Sallitos. Patriot desavarsit si mare fan al Cupei Romaniei, eu mi-am luat o Timisoreana. (Stiu ce va ganditi: ba, cu o minte sclipitoare ca a ta, nu ai avut si tu o bursa in facultate? Ai fi baut si tu o bere smechera with the cool kids. Ei bine, nu, nu am avut bursa. Preocupari nobile precum scrisul, muzica, dar mai ales cele 7 restante din timpul facultatii mi-au barat drumul catre gloriosul titlu de “bursier”). Asa, si dau noroc cu miticii pamantului si m-apuc sa socializez. Ma-ntreaba “Si de unde ziceai ca esti, Codrine? Din Bacau?” Zic “Nu, din Buzau“. Si unul din ei zice “A, tot in Moldova“. Acuma… orice buzoian caruia i-a fost dat sa aiba o discutie cu un bucurestean despre geografie, stie ca aplicarea pe nedrept a stampilei de “moldvean” nu este nicidecum perceputa ca o insulta sau un act de impertinenta, ci doar ca o eroare extrem de des comisa, si, prin urmare, teribil de agasanta. Asa ca le explic unde este Buzaul, ce se mananca acolo, ce fauna se gaseste in mediul rural dar mai ales ce facem cu incultii de la sud-vest de noi: ii lasam singuri cu Sallitosul lor si-i evitam pe viitor. Dar nu ne suparam pe ei. Ca sunt si ei oameni…in felul lor.
June 16th, 2009
scris de Codrut
disclaimer: textul urmator nu reflecta si nu reprezinta in niciun fel pararea sau orientarea politica sau fotbalistica a echipei RaziCuGura, ci doar a idiotului care l-a scris pe text.
Intr-o epoca a incertitudinilor, cand economia si sufletele noastre o iau razna dupa tipare de neinteles, e bine de stiut ca inca mai exista lucruri pe care te poti baza. Sa le luam pe cele doua, cele mai importante si mai la indemana.
Indiferent cum va evolua (sau involua, mai degraba) Romania pe plan social sau politic, Dinamo Bucuresti nu va juca in Liga Campionilor. Niciodata. Daca Borcea ar deveni presedintele tarii si Turcu prim-ministru, Dinamo tot ar rata Liga in ultima etapa. Exista date statistice in acest sens, iar eu nu fac altceva decat o proiecte de bun-simt. Cand i-am auzit prima oara pe dinamovisti ca se pregateau de Champions League, eu ma pregateam sa dau examenul de capacitate.
Un alt cataroi imposibil de urnit sau influentat, il reprezinta cei care voteaza cu PSD-ul din principiu, de ani de zile. Acesti oameni exista si indiferent cum s-ar desfasura evenimentele pe planeta, pe continent, in tara sau in propriul dormitor, ei voteaza cu PSD-ul pentru ca “n-am cu cine. cu cine sa votez? zi tu!”. Interesant de urmarit la foarte multi votanti de PSD, este faptul ca se dezic de partidul preferat atunci cand se iveste o discutie in grup despre politica. Astfel, daca veti intreba un simpatizant al lui Nastase pe cine a votat in 2004, iti va raspunnde fara sa clipeaca: pe Basescu. Si ca sa-mi demonstrez teza (bazata pe un studiu sociologic aprofundat, ba, ca io nu vorbesc prostii), ii invit pe cei ce l-au votat pe Nastase sa ne zica si noua.
RaziCuGura
June 12th, 2009
scris de Codrut
motto: I coulda had class, I coulda been a contender, I coulda been somebody…(Marlon Brando, The Waterfront)
Eclipsa de soare din ‘99, asteptata de toata lumea cu sufletul la gura si ochelarii speciali pe nas, a reprezentat pentru mine epilogul unui zbucium launtric de lunga durata, sfarsitul unei dileme care crescuse in mine cu aceeasi repeziciune cu care crescuse PDSR-ul in sondaje la acea vreme: sa ma fac sau nu fotbalist? Ecuatia devenirii mele nu continea nicio necunoscuta ce privea mijloacele sau capacitatile mele de a ajunge urmatorul Hagi. Intrebarea sfasietoare viza exclusiv decizia de a ma face sau nu ‘folbalist mare’. Astfel, faptul ca eram un ochelarist de 37 de kile, alergic la polen, nu erau chestiuni care sa ma puna cu adevarat pe ganduri. In definitiv, indeplineam cele 4 conditii considerate elementare la acea vreme, pentru a ajunge fotbalist:
1. Imi placea sa ma uit la fotbal, la televizor.
2. Imi placea sa joc fotbal cu prietenii.
3. Stiam echipa natonalei pe de rost.
4. Completasem albumul cu abtibilduri Panini de la Campionatul Mondial din SUA ‘94 (aveam inclusiv marocanii aia nenorociti pe care i-am cumparat la bucata, la negru, sacrificand inghetate, ciocolate si sucuri, timp vreo 3 saptamani)
Asadar, teoretic, fundatia unei cariere solide o aveam. Mai ramanea sa iau decizia finala. Aveam deja 13 ani si trebuia sa ma decid rapid intre viata de sportiv si cea in laborator. Dupa cum ati intuit, cea de-a doua optiune era sa ma fac om de stiinta. Nu stiam prea bine ce presupune o astfel de slujba, insa var-miu (salut, Cata!), la acea vreme pasionat de gaste, pui de gaina si radaste, imi inoculase cumva credinta ca “om de stiinta” e ceva ce trebuia neaparat incercat.
In acea zi de 11 august, pe terenul Liceului Mihai Eminescu din Buzau, echipele erau facute. Cele doua Ghizdence (fiicele gemene ale reprezentativului atacant al Gloriei Buzau, Ghizdeanu nu-stiu-cum) erau poate singurele muieri din sud-estul tarii care driblau excelent, de-ti venea sa zici “bai, voi n-aveti treaba pe la bucatarie?“. Intrucat misoginismul nu exista p-atunci, cand ne driblau, majoritatea dintre noi ne rezumam la a le baga in pizda ma-sii de urate (erau urate). La scorul de 4 la 4, cu circa 10 minute pana sa-nceapa evenimentul planetar numit “Eclipsa”, mi-am amintit ca trebuie sa plec acasa, ca sa savurez momentul cu parintii mei, pe balcon. Astfel, mi-am pierdut putintel concentrarea in timpul jocului. Ghizdeanca F., cea in echipa cu mine, ma dojeni prompt, ca o sora mai mare (si mai urata, dupa cum ziceam): “Unde dai, ma idiotule, nu m-ai vazut libera pe dreapta?“. Scena se repeta 3 minute mai tarziu, cand, desi cu ochelarii la ochi, am ratat singur cu poarta goala. Numai ca, de data asta, Ghizdeanca isi imbogati dojana parinteasca cu un “Ce prost te-a facut ma-ta, lasa-te de fotbal”. Tocmai cand eram pe punctul de a o scuipa si a fugi, de dupa gard, de la inaltimea celor 160 de centimetri ai sai, ‘nea Ghiocel, instalator si chibit fara viata, o completa in timp ce se scarpina in ureche cu cheia de la Dacie: “Are dreptate fata, bai Aragaz. Slab, slab de tot joci“.
Am fugit acasa atunci, transpirat si plans si mi-am jurat, in timp ce urmaream eclipsa, ca decat sa fac ceva la care sa nu fiu cel mai bun, la care sa nu dau clasa tuturor, mai bine o las balta. Mai bine ma concentrez pe ceva ca lumea, ceva maret si special, la care sa excelez, si care sa ma faca de-a dreptul unic. De aceea am dat la ASE si am terminat anul trecut cu media 7,89. Ia zi, Ghizdeanco, cine-i prostu’ acu’ ?
June 10th, 2009
Desi insurati de peste 40 de ani (sau poate tocmai din acest motiv), intre cei doi soti Popescu existau unele lucruri asupra carora nu puteau cadea de acord nici morti. Un astfel de subiect era politica. Punctele comune in ceea ce privea politica erau rare. Acum, cu alegerile euro-parlamantare, lucrurile se inrautatisera. Domnul Popescu era era sigur ca Ion Iliescu este cel potrivit sa ne reprezinte in Europa, pe cand doamna Popescu era absolut convinsa ca ion Iliescu nu ar avea ce cauta acolo, deoarece dansul ar trebui sa ne reprezinte pe plan mondial, nu european.
Total increzatori ca voturile lor ar putea schimba ceva in tara asta (convingere care se datora mai cu seama faptului ca erau domiciliati in Caracal), cei doi romani s-au dus sa voteze la prima ora. Au asteptat sa se deschida sectiile de votare, non-stopurile si liniile autobuzelor (caci ajunsesera la ora 5:50) si au patruns concomitent in cabinele de votare. Sotii Popescu participasera la toate voturile de dupa 89, asa ca, in principiu, ar fi trebuit sa stie ce au de facut. Dar, ca sa fie siguri ca nu dau rasol taman acuma, cand tara avea nevoie de ei lucizi si responsabili, cei doi luara decizia de a mentine in permanenta legatura in timpul votului. Asa ca, de indata ce fu aplicat testul “Deget Inmuiat in Gura Apoi Plimbat pe Stampila” in vederea asigurarii ca exista tus din belsug, Popestii demarara actiunea intitulata “Keep in touch. Cand votezi si cand te caci”:
-Florico, la mine nu apare domnul Ion. La tine?
-Nu-l gasii, barbate, nici eu. Este domnul Vadim aici.
-Pe domnul Vadim il am si eu, da.
-Este si domnul Becali cu el.
-Care din ei, muiere?, ca stiu trei.
-George Becali.
-Inseamna ca-i altul, Florico, nu auzii de asta pan’acu.
-Barbate, eu votez cu domnul Vadim. E tanar si in putere, asa cum eram si noi acum 20 de ani.
-Florico, faci ce vrei. Eu votez cu EBA. A promis ca legalizeaza iarba si sa fiu al dracu daca mai am chef sa ma ascund.
scris de Codrut
Desi insurati de peste 40 de ani (sau poate tocmai din acest motiv), intre cei doi soti Popescu existau unele lucruri asupra carora nu puteau cadea de acord nici morti. Un astfel de subiect era politica. Punctele comune in ceea ce privea politica erau rare. Acum, cu alegerile euro-parlamantare, lucrurile se inrautatisera. Domnul Popescu era era sigur ca Ion Iliescu este cel potrivit sa ne reprezinte in Europa, pe cand doamna Popescu era absolut convinsa ca ion Iliescu nu ar avea ce cauta acolo, deoarece dansul ar trebui sa ne reprezinte pe plan mondial, nu european.
Total increzatori ca voturile lor ar putea schimba ceva in tara asta (convingere care se datora mai cu seama faptului ca erau domiciliati in Caracal), cei doi romani s-au dus sa voteze la prima ora. Au asteptat sa se deschida sectiile de votare, non-stopurile si liniile autobuzelor (caci ajunsesera la ora 5:50) si au patruns concomitent in cabinele de votare. Sotii Popescu participasera la toate voturile de dupa ‘89, asa ca, in principiu, ar fi trebuit sa stie ce au de facut. Dar, ca sa fie siguri ca nu dau rasol taman acuma, cand tara avea nevoie de ei lucizi si responsabili, cei doi luara decizia de a mentine in permanenta legatura in timpul votului. Asa ca, de indata ce fu aplicat testul “Deget Inmuiat in Gura Apoi Plimbat pe Stampila” in vederea asigurarii ca exista tus din belsug, Popestii demarara actiunea intitulata “Keep in touch. Cand votezi si cand te caci”:
-Florico, la mine nu apare domnul Ion. La tine?
-Nu-l gasii, barbate, nici eu. Este domnul Vadim aici.
-Pe domnul Vadim il am si eu, da.
-Este si domnul Becali cu el.
-Care din ei, muiere?, ca stiu trei.
-George Becali.
-Inseamna ca-i altul, Florico, nu auzii de asta pan’ acu’.
-Barbate, eu votez cu domnul Vadim. E tanar si in putere, asa cum eram si noi acum 20 de ani.
-Florico, faci ce vrei. Eu votez cu EBA. A promis ca legalizeaza iarba si sa fiu al dracu daca mai am chef sa ma ascund.
June 9th, 2009
Previous Posts