Posts filed under 'Tovarasii mei, asa cum e ei'
scris de Costi
Suceava.Vara.Vacantza de vara, mai exact. O caldura sufocanta, 25 grade!!! Ce face un copil normal vara? Fuge de-acasa.Unde? La strand, in cel mai fericit caz. Si noi eram fericitzi. Nu ca acum n-am fi. Whatever, mi-am luat prietenul de mana si am fugit la strand. Pentru necunoscatori, strandul era la vreo 5 km de oras, loc unde ajungeai cu autobuzul 1. Dar ce-am facut acolo nu conteaza, eventual sa va povestesc despre mutrele alora care se pisau in apa, Doamne, cum ii mai cunosteam!! Aveau niste mutre crispate si ochii mari, ca o broasca violata de o balena.
In fine, dupa vreo 8 ore de urino-terapie, am plecat spre casa. Autobuzul se zarea. Am inceput sa alergam sa nu-l scapam din cauza ca, pe vremea aia, autobuzul circula din ora in ora.Am ajuns primul si am strigat soferului sa nu inchida usile ca mai vine cineva. Soferul, neam de manivela, a actzionat butonul “off”, iar prietenul meu, cu o ultima fortzare s-a aruncat ca la groapa cu nisip. Ghicitzi unde a aterizat? Exact pe bara de care te prindeai sa te urci in autobuz, bara care s-a mulat, cat i-a permis materialul, pe testiculele prietenului meu. Sau sa-i zic prietena mea de-acum?
N-am sa-i uit privirea cate zile oi avea:plangea, de bucurie ca a plans autobuzul, cred, si ofta in gura mare:-Aoleo, zoazele mele!!!!
Am fost nevoit sa-l car in spate, cred ca de aia am ramas mic de statura si nu mai suport pe nimeni in spatele meu, cu suflarea calda direct in ceafa.Am incercat sa-l conving sa mearga pe jos, dar arata de parca i-ar fi fugit calul dintre picioare, asa cracanat statea, iar ele se umflau vazand cu ochii sau pipaind cu mana, in cazul lui.
L-am adus acasa , a venit salvarea cu un echipat format din una bucata sofer(iar ?) si una bucata asistenta, da’ ce asistenta, era genul ala de care eu n-am avut parte la nici o vizita medicala si nici la incorporare, si probabil nici nu voi avea. Da’ nici nu-mi trebuie, nu-i asa?
Prietenul, cand a vazut-o, a paralizat. Era vremea cand ne mijea mustatza si alt gen de par. Rusinea, cat casa!! Testiculele , si ele!! Ce era de facut? Doamna asistenta i-a dat prosopul la o parte si l-a apucat cu o penseta de pielitza,a ridicat putza, ca nu vedea testicolele de ea, a tzoscait din buze de cateva ori(si acu’ ma intreb de ce) si apoi, cu cealalta mana i-a aplicat o injectzie direct in bile. Urletele care-au urmat n-am apucat sa le inregistrez, dar va asigur ca ar fi fost bun de sergent major.
Doua saptamani a durat supliciul, bietul om facuse testicolele cat pepenii galbeni, am ras sa mor, pe ascuns; in fatza lui storceam cate o lacrima.
April 15th, 2009
scris de Tavi
Nu stiu altii cum sunt, insa uneori, eu si prietenii mei bem peste masura (normal ca glumesc, Mama!). Cu toate astea o seara speciala a ramas in inima mea si a unui camarad pe care il vom numi generic “Domnul Galben”.
Dupa o noapte de pomina petrecuta in compania unor halbe de 1L si cativa prieteni, il iau pe domnul Galben in grija si ne indreptam spre casutza mea din Titan: un pic de filosofie, nani, urmate de plecarea de dimineata, cu voiosie, spre munca. Toate bune si frumoase pana la partea cu voiosia. Relatarea, mai jos:
O voce suava imi mangaie somnul:
-Tavele, sunt ud pe chiloti ba, ud bine de tot!
Ridicandu-mi capul greu de pe perna si deschizand numai jumatate din totalul ochilor, constat matematic:
-Ba, nu e nicio urma. Ai transpirat mai mult ca sigur; trage pantalonii pe tine si hai sa mergem.
30 de secunde de liniste si….
- Ba nu merge ma, n-am cum. Ce s-o fi intamplat?
- Termina ma cu prosteala. Ia intoarce-te; n-ai ma nimic hai sa mergem!
Domnul Galben isi da tricoul jos de pe el, il impacheteaza tacticos si mi-l aseaza pa marginea patului. Printr-un gest inexplicabil , il iau si-l duc direct la nas, totodata atingandu-ma de matasea fina. Multitudinea de factori care imi intunecasera pana atunci judecata lasara locul unei realitati infioratoare: era pishu. Brusc, simturile imi revin si o zbughesc spre sufragerie , dau plapuma la o parte si……descopar baltoaca:
- BA, CUM E MA UMAN SA TE PISHI PE TINE LA 23 DE ANI ??!!
- Nu io Tavele, n-avea cum – n-am simtit nimic
- Normal ma ca n-ai simtit, fiindca zaceai in coma alcoolica la mine in pat. Refuz sa cred asa ceva!!!
Dovendind un spirit practic iesit din comun, domnul Galben ia o punga, se duce la baie si apare cu chilotii (uzi si fara de firma) in ea:
-Ba io ii iau cu mine…
-Cum sa-i iei cu tine AMICE, daca noi ne ducem direct la munca?
-Aaaa…asa este – ii arunc.
Linisite totala. Ne-am imbracat, ne-am urcat in masina si am pornit spre serviciu: eu, domnul Galben, tacerea, consternarea, jena, gandurile la curatzarea blestematei de saltea care are si husa….
Pe la jumatatea drumului, domnul Galben se uita la mine cu ochii lui de caprioara Bambi si isi exprima sentimentele:
-Bai, daca s-ar putea…nu insist….te rog io frumos…poate sa ramana intre noi aceasta mica intamplare?
-AHAHAHHAHAH..desigur ca va ramane: intre noi, oamenii de pe fata PAMANTULUI.
MORALA: “ Cine-i barbat noaptea, trebuie sa fie barbat si a 2-a zi”
P.S: Ai sa dai 100 de mii si-acuma , ca atat am platit la Nufaru’.
April 13th, 2009
scris de Mihaita
Stiu care ar putea fi intrebarea care mi-ar aduce premiul cel mare si ar face din mine partea a doua din slumdog millionaire. Mai precis, stiu raspunsul: KMnO4. Rabdare, rabdare, urmeaza un flashback ce va raspunde reactiei voastre firesti: “huhm?” Era o zi de primavara sau de orice altceva. Banca a treia de la geam, repetitia finala.
-Repeta, Biscy; repeta dupa mine: per-man-ga-nat de potasiu.
-Per-ga-na, per-na-ga, per-magna, ptiu baga-mi-as…
-Deschide caietul si scrie.
Un gest scurt, ultima pagina a caietului studentesc, ocupata cu Angelina Jolie stilizata, trecem la penultima.
-Scrie: permanganat de potasiu. Si repeta.
-Per-na-gamat. Cacat.
Gata, ce e mult strica sau…oricum, se pare ca nu ajuta. Profa intra, tacere mare, Biscy are doar o nota, asta se stie ca e de rau. Bisceanu la tabla. Si profa zambeste mefistofelnic sau poate doar de drag. Toti profii zambesc de drag la rostirea numelui Bisceanu.
Biscy ii da inainte cu ecuatii, Co2, KMnO4, i-a iesit, pare a iesi cu bine. Doar ca nu degeaba fu zambetul mefistofelnic.
Ia spune Andrei (Biscy), ce substanta e cea pe care ai scris-o. Ma inrosesc, rad infundat, Biscy ar rade si el, eu rad si pentru el, din ce in ce mai zgomotos, profa ma observa, ma tolereaza inca….doar ca Biscy incepe: per-ga-na, per…per…permaga si o iau la fuga. Nu imi mai pasa. Am iesit razand din clasa, in urma mea….permanganatul. Acesta a fost inceputul. Despre varianta in franceza a permanganatului, intr-o scurta istorisire viitoare.
April 12th, 2009
scris de Codrut
Liceul este o perioada grea din cariera academica a oricarui tanar. Uneori, foarte grea. De pilda, in timpul liceului, am cunoscut un tip, foarte inteligent de altfel, care avea cateva absente in plus la chimie. Amenintat fiind de diriginte si chiar de profesoara de chimie (jegoasa aia si-o cauta rau de tot in liceu), tanarul s-a vazut nevoit sa recurga la o alternativa deloc apreciata in randul cadrelor didactice. Iata ce a facut.
A apelat la serviciile unui vechi prieten, care invata in acelasi liceu, la o clasa diferita. Intr-o zi in care toate clasele aveau “optionalele” si majoritatea profesorilor erau fie la ore, fie acasa (in afara de dl. prof. Petrisan care era in laboratorul de info, recenzand pelicula “White chicks love black dicks – part 13″), ei bine, intr-o astfel de zi, amicul asta al meu si prietenul asta al lui s-au proptit in fatza cancelariei si au recapitulat planul de bataie. “Ba, deci fii atent. Intri, gasesti catalogul, motivezi 2-3 absente si-ai tulit-o. Hai c-o sa fie bine. Io tin de 6″. Zis si facut. Prietenul amicului meu intra in cancelarie si, dupa exact 2 minute si 28 de secunde iese nadusit, rosu la fatza, dar victorios: “gata, frate, te-am rezolvat”. Amicul asta al meu, fericit ca scapase de o eliminare de 1 zi din scoala (atata primeai daca aveai 5 absente la o singura materie), se aseza, sfarsit, pe un scaun de pe culoarul scolii. Cand isi mai reveni in fire, se apropie de prietenul sau boiero-salvator, si-i spuse: “Ba, m-ai scos din cacat rau de tot. Toata saptamana n-am putut manca sau dormi bine. Imi esti un adevarat prieten. Multumesc”. Si-l imbratisa ca pe un frate reintors de pe front. Eroul, ca un erou ce era, a primit multumirile cu modestie. Fu intrebat apoi: “Si, ia zi, ce absente ai motivat?”. Cu un minim efort de memorie, acesta recapitula:
-Pai…aveai una pe 11 martie…
-Da, aveam. Bine ca ai incercuit-o ca era veche aia. Bravo ! Altceva?
-Am mai motivat una pe 10 aprilie…
-Da da da, cand am lipsit c-am fost la Gala Hagi. Bravo, prietene. Altceva?
-Si-nca una pe 4 mai.. luna asta…
-Asa, brav…hmmm pe 4 mai, ma? Esti sigur? Poate pe 14 mai.
-Nu, nu. pe 4 mai. Acu 2 saptamani. Ia adu-ti aminte. Ai fost la chimie pe 4?
Amicul meu statu cateva secunde in cumpana, judeca, isi zgaltai memoria pentru alte cateva secunde, iar apoi, in timp ce trupul sau incepu un joc numit “De-a spasma”, izbucni:
-N-AM AVUT CHIMIE PE 4 MAI ! Aia era nota 4!!!! Biscy, tu-ti bisercica ma-tii de roacker bezmetic, mi-ai motivat nota !!!!!! Ne exmatriculeaza astia!!!
Cu prezenta de spirit a unui atacant de rasa, Biscy al meu, desi alb ca varul si transpirat tot, se napusti pentru a doua oara in cancelarie. La usa, prietenul sau se plimba de colo-colo ca la usa maternitatii. Dupa alte 3 minute si 2 secunde, Biscy iesi din cancelarie supt la fatza, cu 3 kile mai usor, insa, iarasi, victorios: Hai ca am dres-o, spuse el.
-Cum?
-Am cautat o lama sa sterg greseala, dar nu am gasit decat un bold, de-aia a durat mai mult.
-Dumnezeule…si se vede urma de pix?
-Deloc, spuse Biscy pe un ton nu foarte convingator. Dar, continua el plin de repros, data viitoare du-te-n plm la chimie!
April 9th, 2009
scris de Tavi
Ca orice barbat despre care se spune ca plange din lipsa unui cel mai bun prieten, ma vad nevoit sa intervin si sa spun ca…asa e 
. Dar partea cu adevarat importanta nu este nici pe departe atinsa … inca; asadar…nici nu-mi sterg bine lacrima de pe obraz, ca vine vara urmatoare si, in mod surprinzator, ma intalnesc cam cu aceeasi oameni, in cam aceeasi statiune.
Cum stateam eu linistit ascultand niste muzica de calitatea marca Yonderboi (http://www.yonderboi.com/) , imi apre Codrut al meu, cu ochelarii strambi si rosu pe juma’ de fatza – stil ciorbea (ca si-asa era la moda), atacat pe strada, degeaba, dupa ce iesise dintr-o spelunca unde consumase “ un cincizeci de ceva” – reactie normala de altfel pentru un adolescent instabil sentimental. In timp ce incercam sa dezvolt acest episod impreuna cu el, apare Gil, care tocmai fusese la dush cu sapunul meu. Printr-un gest intamplator, deshid savoniera si gasesc o sumedenie de floci par integrati in sapun. Cu o reactie de viitor gabor, Gil ma priveste si, calm, explica : “ nu stiu de unde au aparut aia acolo” (tin sa mentionez ca: sapunu’ era ud iar Gil era imbracat intr-un prosop). Nu-l jignesc si nu ies in curte urland in gura mare ca sa auda toate femeile. Desi nici cu Gil nu mi-e rusine, nu vreau sa-mi inchipui cam care ar fi fost situatia daca s-ar fi folosit Mihaitza de sapunu’ meu .
March 31st, 2009
Unii nu vor uita niciodata prima betie, altii primul sarut, prima noapte de dragoste, sau golurile lui Gica din ‘94. Eu, in schimb, n-am sa uit niciodata cand Gil a remarcat, in drum spre Constanta, dimensiunea coaielor lui Mihaita. Dar sa o luam cu inceputul.
Primul an de liceu se terminase cu chiu cu vai, trecusem ca prin minune la chimie, vara incepuse, si pentru prima oara, aveam sa petrec o insemnata parte din ea la mare, fara parinti. Doar eu, baietii si marea (daca vi se pare ca asta suna gay, cititi in continuare). Numele destinatiei a venit de la sine: Costinesti. La fel si mijlocul de transport, ora, si natura recipientului din care aveam sa consumam pe drum: personalul, 4 dimineata, plastic inchis la culoare. Planul era sa ajungem dimineata, sa ne cazam si, cu slipul deja la purtator, sa facem o baie in mare.
In fine, trenul soseste, ne urcam in el, ne gasim locuri confortabile intre vagoane si ne punem pe facut planuri, pariuri si scheme de agatzat. Sase liceeni gata sa transforme scoicile roase de pe plaja in smaralde pentru proaste. Sau, cel putin asa credeam. Trenul se pune in miscare si romanticii grupului, in frunte cu mine, incep sa fredoneze Vama Veche (“Trenul asta merge-ncet, catre nicaieri…”). Gil statea rezemat de trepte, Biscy se unduia odata cu Burgerul la 2L, Par ma seconda la refren, Mihaita era pe vine, iar Becar fila o tanti la vreo 40 de ani, care dupa spuele lui “mergea de-un tenis”.
Oprind pentru cateva minute in Fetesti, ne-am folosit de prilej ca sa ne dezmortim un pic si sa urinam (caci toata lumea stie ca se recomanda folosirea veceului in timp ce trenul stationaza). Ne-am reluat locurile in cerc pentru ultimii 100 de km de tampenii si trivialitati gratuite, cand, vocea peste medie de groasa a lui Gil se auzi pana in vagoanele vecine: “uohoooo, catamai coiul are Mihaita”. Biscy scapa berea, Par mai sa se arda cu tigara. Cu totii sistaram orice activitate in favoarea lui “Ia, ma!”. Eram deja cu totii ciorchine in jurul…eventului, iar Gil era inca siderat: “Ba, esti nebun, ai vazut ma?”. Mihaita se vazu nevoit sa se ridice in picioare, pe jumatate jenat, pe jumtate flatat. Dezvaluirea odata fiind facuta de agerimea mintii bolnave a lui Gil, nu mai ramanea decat sa avem dovoda. Sa vada si ochii nostri. Dar Mihaita nu si nu. Ca nu se cuvine, ca oricum nu-i asa de mare, ca v-arat daca m-oi imbata vreodata. Era de neclintit. Pana-ntr-o seara, cand, aflandu-ne la o terasa, in prologul unei nopti de Disco Ring (respectiv orice altceva in cazul meu), sub o presiune comparabila numai cu un penaly in grupele Ligii, Mihaita ceda. Testicule ca alea n-am vazut frate nici in documentarele cu Cernobil. Erau niste organe perfect normale, Gil se inselase. Dupa cateva hahaieli, rasete si o noua extrapolare a subiectului “Big coi, small coi”, ramaseseram singurii din carciuma. Ne-am ridicat si am plecat parca mai intelepti, mai apropiati unul de altul, bifand un nou episod reusit in prietenia noastra. Si noaptea era inca tanara…
March 24th, 2009
Pauza mare se termina cu un racnet din dreptul usii, marca Visoiu : “Baa, puneti catedra aia jos, ca vine profa”. Otâncică se conforma in secunda 2, printr-o eliberare rapida a stransorii, urmata de o indreptare eleganta a spatelui. Parea ca exerseaza si acasa. Dobrel, la celalalt capat al catedrei, nu fu la fel de rapid. Se trezi cu incheieturile de la maini intinse dureros, ca niste arcusuri: “Ba, da’ esti bulangiu? Vrei sa-mi rupi mainile?” Otâncică nu raspunse nimic. Se multumi sa zambeasca si sa-si reia locul in prima banca, o banca pe suprafata careia tronau propozitii vulgare, pline de cuvinte cu cratima pusa deampulea.
Ne asezaram in banci intr-o relativa liniste, in functie de ce note aveam la Limba si Literatura Romana, materia pe care doamna profesoara Nanu se chinuia s-o vare in noi de 5 ori pe saptamana, inclusiv vinerea, cand incepea etapa. Eu unul, nicio surpriza pentru cei ce ma cunosc, eram in forma maxima: doi de 9 si un 8 imi permiteau sa fiu voios si extra-rautacios cu grasele din spatele clasei. Biscy, insa, tovarasul meu cu plete si molar ciobit avea doi de 7. Cand isi citea compunerile se legana ca o trestie si pronunta greoi, silabisit, cuvinte pe care cu greu le gasesti chiar si intr-un dictionar exhausitv al limbii romane: “ea” “apoi”,”fuga”, etc. Cuvinte solicitante, ce mai…
Ora incepu in nota obisnuita: o conjugare simpla, o imparteala a frazei, o analiza a propozitiei. Ceea ce avea sa faca din acea ora de romana una memorabila, si putinii colegi care inca mai vorbesc cu mine si azi pot confirma, este un episod petrecut cu 15 minute inainte sa se sune de iesire. Cu totii cautam cuvinte pe care nu le intelegeam in opera “Puiul” de Ion Al. Bratescu Voinesti. Eu subliniasem “miriste”, Biscy se intreba ce cauta puiul respectiv la Voinesti pe un frig ca ala. In mod clar, era un pui special, conchise Biscy, si incepu sa empatizeze de zor cu biata pasare. Cand, dintr-o data, pe randul de la mijloc, din banca a 3-a, se auzi un zgomot familiar, aproape familial chiar: o basina pitigaiata isi facu loc prin sfincterul satul de limba si literatura romana al Danielei. Fata se inrosi, aerul se imputi, colega-sa de banca pufni, profa se abtinu, Biscy se-ntreba de ce n-a nimerit puiul ala la el, la Lopatari, unde e cald. Iar pe mine, cu doi de 9 si un 8, ma astepta un subiect de caterinca inepuizabil pt urmatorul semestru*. In sfarsit, grasele din spatele clasei aveau sa ia o pauza.
*semestrul s-a transformat in deceniu, si iata-ne aici, razand de saraca fata.
PS : Singurul dintre personajele de mai sus cu care mai tin legatura este Andrei Bisceanu, aka Biscy, care acum imi este best friend, si arhitect de frunte in Bucuresti (dă băh linku’ ăla cu revista in engleză, cu premiu’ , să-l pun aci).
March 19th, 2009
Next Posts