blog de râzi şi cu gura

John, Johnny, Jane, Jenny. Episodul 1: Fireworks

July 6th, 2009

scris de Codrut

John si Jane Smith erau o familie de americani, intre atatea sute de milioane, care, de 4 iulie (ziua in care yankeii de pretutindeni serbeaza independenta KFC-ului de McDonald’s) urmau s-o puna de-un gratarel cinstit, in spatele casei. Burgerii se vor rumeni, artificiile vor bubui, mustarul si ketchupul vor fi pentru cateva ore melanjul ce va tine de foame si de sete.

Cei doi copii ai familiei, Johnny si Jenny, aveau 14, respectiv 12 ani. Hobbyurile lor includeau playstation-ul, baschetul si intretinerea cu carti a focului din semineu. In dimineata zilei de 4 iulie, inainte ca familia Smith sa-si primeasca musafirii la gratar, cei doi copii erau instruiti cu privire la motivul pentru care nu se duceau la scoala pe 4 iulie. O astfel de instructie se impunea, intrucat, in urma cativa ani, Johnny, intrebat fiind ce se sarbatoreste pe 4, raspunse ca-i ziua in care Kobe Bryant le-a tras-o-n c*r alora din Cleavlend. Copilul fu batut la fund cu furtunul de la masina de spalat si chiar i se impuse o restrictie la hot dogi pentru o luna intreaga, insa raul fusese facut deja. Parintii avura nevoie de un an intreg sa refaca reputatia familiei, cu caserole de mancare trimise saptamanal prin tot cartierul, implicare in viata bisericii si evenimente caritabile organizate odata la doua luni nenorocite.

Ziua cea mare, desi umbrita de tragica disparitie prematura a unei muste omorate in direct de Obama, venise. John isi lua urmasul deoparte, la umbra a ceea ce odinioara fusese un copac frumos, dar acum era folosit drept suport subred pentru o casuta din lemn in care cei doi fratiori se urcau din joi in pasti. Urma sa aiba loc o discutie tata-fiu, care, ca mai toate discutiile din familia Smith, avea sa se termine cu “hai sa mancam ceva, mai vorbim si dupa“. “Fiule, ii spuse tatal, stergandu-se pe sortul de bucatar inscriptionat cu “GM – buy American!”. Vine o vreme in viata oricarui adolescent cand acesta trebuie sa ia niste decizii. Anul viitor vei termina liceul si trebuie sa te gandesti serios la ce vrei sa faci cu viata ta“. Baiatul, vadit incomodat de discutie, insa antrenat si obisnuit cu subiectul, raspunse calm, fara sa-si priveascu parintele in ochi: “Dar, Daddy, ti-am zis ce vreau sa ma fac. Bachetbalist. Like Kobe“. La randul sau, incomodat de faptul ca ii venea sa urineze de la atata bere, tatal i-o reteza: “Asta nu este o meserie, ma. Daca ti-am zis o data, ti-am zis de o mie de ori. Esti prost? Tre’ sa-nveti sa faci ceva in caz ca nu merge cu baschetu’. Baschetbalistii aia sunt toti o apa si-un pamant. Inclusiv Kobe al tau”. Daca un coleg sau amic ar fi spus ceva de acest fel (asa cum se intamplase cu 2 ani in urma, cand un coleg cu un an mai mare insinuase ca Kobe ia droguri care-l ajuta sa sara mai sus), Johnny ar fi lasat argumentatia pumnului sa dirijeze diferenta de opinii. Fiind vorba de tatal sau, Johnny se margini sa stranga din dinti si sa raspunda scrasnit “Nu-i adevarat“. Discutia fu intrerupta de primul set de artificii al zilei. Spre usurarea copilului, John propuse sa opreasca pentru moment conversatia, in favoarea unui hamburger. Aveau sa mai vorbeasca si dupa.

Entry Filed under: Acu' inventezi!