blog de râzi şi cu gura

Orgolii, karate si lacuste.

March 30th, 2009

scris de Codrut

Posesor de incheieturi marunte, dar mai ales pacifist din strabunic-in-tata-in-fiu (l-am sarit pe Tataie, Dumnezeu sa-l ierte, caci era iute la manie, ceva de speriat), de multe ori am iesit mai degraba sifonat din confruntarile directe. Atunci cand nu imi alegeam oponentii asa cum trebuie, a doua zi imi dadeam seama ca ramele de la ochelari trebuiau schimbate, nemaifiind, evident, in pas cu moda. Precizarile umilitoare fiind facute, sa purcedem cu amintirea.

Tocmai facusem 11 ani de la nasterea-mi tomnatica, intr-o zi de 2 octombrie (cadourile le primesc la adresa din Buzau, ca n-am viza de flotant in dristor). Ne stranseseram cu totii, gasca de puradei, in spatele blocului 8C . Capsuna, vecinul de la 7, cu un an mai mare, imi atrase nu foarte subtil atentia ca am fermoarul de la pantaloni deschis. In mod normal as fi primit atentionarea cu un ranjet, insotit de replica mea preferata: “tac’tu n-are servici, boule!”. Reuniunea beneficiind, insa, si de prezenta Mihaelei de la 8G, lucrurile stateau de asta data un pic altfel, orgoliul iesind in astfel de situatii din starea sa latenta, chiar si la un pusti de 11 ani, pasionat (ulterior inspaimantat) de matematica. Onoarea imi fusese patata, iar Capsuna trebuia sa plateasca intr-un fel sau altul. Lumea pufnise in ras, in timp ce figura mea tinereasca, fara de prihana pana pe la sfarsitul liceului, mi s-a inrosit subit. Ceva trebuia facut. Am incercat sa mizez pe insulta din ciclul “oldies but goldies”: “Daaa?? Tac’tu n-are servici“, cea mai sus mentionata, insa rasetele nu se opreau. Mihaela insasi, curva dracului, radea cu gura pana la urechi, desi cu numai cateva zile inainte ma urcasem pe centrala sa-i aduc fluturasul de badminton care aterizase acolo de proasta ce e. Imi riscasem viata pentru o tradatoare. Intr-o fractiune de secunda m-am napustit asupra lui Capsuna cu karata mea de piatra (pe atunci nu exista, bai, pumn, ca acu’) lovindu-l in umarul drept. Rasele se potolira. Bataia incepuse.

Lumea si-a ales taberele. Cu mine tineau Florin, Razvan, var-miu, si Geolgau. De partea lui Capsuna Laurian erau Ghizdeanca, alt Florin si Dan. Mihaela se tirase, ca o muiere care te starneste si apoi se ridica de pe bancutza, sub pretextul pueril ca “ne vede lumea”. Bataia s-a desfasurat pe parcursul a 3 reprize. Intrucat si eu si Capsuna eram posesori de ochelari, regula nescrisa era sa nu ne lovim la fatza. Si nici la stomac ca durea rau; eventual evitam si picioarele caci eram fotbalisti bunicei amandoi. Totul era permis in rest. La un moment dat, il prind pe Capsuna intr-o priza sireata, si m-apuc sa-i car karate in spate. El, traspirat si unsuros de la natura, reuseste sa scape din stransoare si-mi aplica o palma (!!!) peste obraz. Putea sa-mi sparga ochelarii ! Violase codul ochelaristilor. Ramasesem masca. Wtf, cum ar veni. Pe margine, vazand acestea, Cata, var-miu mai mic, care tocmai iesise la o vanatoare de lacuste (era pasionat de lacuste) interveni ca o ruda de sange ce-mi este. Se arcui (precum Zoltan Ritli in poarta Stelei, la acea vreme), si-si propti karata in arcada nefericitului Laurian, care se lasa pe vine si incepu sa schelacaie: “Baaaa, esti spus !! Mi-ai spart ochelarii, tu stii ca tata n-are servici?” Lucrurile degenerasera. Intr-o clipita isi facu aparitia si Tataie care, de la etajul 5, vazuse cum Capsuna, bestia, ma trase de par in repriza a 2a. Nestiind ca lucrurile luasera o turnura favorabila mie, multumita verisorului meu pasionat de radaste (era pasionat de radaste), se apuca sa-l insulte pe Capsuna si sa-i care suturi in fund. Desi plangea destul de zgomotos, cu totii am reusit sa distingem cuvintele lui Tataie in urma sa: “Tu nu te uiti ma ca esti mai mare? Te iei la bataie cu copiii astia? Du-te dom’le acasa ca tac’tu saracu nici acu n-are de lucru”.

Entry Filed under: Da' nu-i corect