blog de râzi şi cu gura

Puiul din banca

March 19th, 2009

Pauza mare se termina cu un racnet din dreptul usii, marca Visoiu : “Baa, puneti catedra aia jos, ca vine profa”. Otâncică se conforma in secunda 2, printr-o eliberare rapida a stransorii, urmata de o indreptare eleganta a spatelui. Parea ca exerseaza si acasa. Dobrel, la celalalt capat al catedrei, nu fu la fel de rapid. Se trezi cu incheieturile de la maini intinse dureros, ca niste arcusuri: “Ba, da’ esti bulangiu? Vrei sa-mi rupi mainile?” Otâncică nu raspunse nimic. Se multumi sa zambeasca si sa-si reia locul in prima banca, o banca pe suprafata careia tronau propozitii vulgare, pline de cuvinte cu cratima pusa deampulea.

Ne asezaram in banci intr-o relativa liniste, in functie de ce note aveam la Limba si Literatura Romana, materia pe care doamna profesoara Nanu se chinuia s-o vare in noi de 5 ori pe saptamana, inclusiv vinerea, cand incepea etapa. Eu unul, nicio surpriza pentru cei ce ma cunosc, eram in forma maxima: doi de 9 si un 8 imi permiteau sa fiu voios si extra-rautacios cu grasele din spatele clasei. Biscy, insa, tovarasul meu cu plete si molar ciobit avea doi de 7. Cand isi citea compunerile se legana ca o trestie si pronunta greoi, silabisit, cuvinte pe care cu greu le gasesti chiar si intr-un dictionar exhausitv al limbii romane: “ea”  “apoi”,”fuga”, etc.  Cuvinte solicitante, ce mai…

Ora incepu in nota obisnuita: o conjugare simpla, o imparteala a frazei, o analiza a propozitiei. Ceea ce avea sa faca din acea ora de romana una memorabila, si putinii colegi care inca mai vorbesc cu mine si azi pot confirma, este un episod petrecut cu 15 minute inainte sa se sune de iesire. Cu totii cautam cuvinte pe care nu le intelegeam in opera “Puiul” de Ion Al. Bratescu Voinesti. Eu subliniasem “miriste”, Biscy se intreba ce cauta puiul respectiv la Voinesti pe un frig ca ala. In mod clar, era un pui special, conchise Biscy, si incepu sa empatizeze de zor cu biata pasare. Cand, dintr-o data, pe randul de la mijloc, din banca a 3-a, se auzi un zgomot familiar, aproape familial chiar: o basina pitigaiata isi facu loc prin sfincterul satul de limba si literatura romana al Danielei. Fata se inrosi, aerul se imputi, colega-sa de banca pufni, profa se abtinu, Biscy se-ntreba de ce n-a nimerit puiul ala la el, la Lopatari, unde e cald. Iar pe mine, cu doi de 9 si un 8, ma astepta un subiect de caterinca inepuizabil pt urmatorul semestru*.  In sfarsit, grasele din spatele clasei aveau sa ia o pauza.

*semestrul s-a transformat in deceniu, si iata-ne aici, razand de saraca fata.

PS : Singurul dintre personajele de mai sus cu care mai tin legatura este Andrei Bisceanu, aka Biscy, care acum imi este best friend, si arhitect de frunte in Bucuresti (dă băh linku’ ăla cu revista in engleză, cu premiu’ , să-l pun aci).

Entry Filed under: Tovarasii mei, asa cum e ei