blog de râzi şi cu gura

Vino'ncoa Elemele

March 24th, 2009

Unii nu vor uita niciodata prima betie, altii primul sarut, prima noapte de dragoste, sau golurile lui Gica din ‘94. Eu, in schimb, n-am sa uit niciodata cand Gil a remarcat, in drum spre Constanta, dimensiunea coaielor lui Mihaita. Dar sa o luam cu inceputul.

Primul an de liceu se terminase cu chiu cu vai, trecusem ca prin minune la chimie, vara incepuse, si pentru prima oara, aveam sa petrec o insemnata parte din ea la mare, fara parinti. Doar eu, baietii si marea (daca vi se pare ca asta suna gay, cititi in continuare). Numele destinatiei a venit de la sine: Costinesti. La fel si mijlocul de transport, ora, si natura recipientului din care aveam sa consumam pe drum: personalul, 4 dimineata, plastic inchis la culoare. Planul era sa ajungem dimineata, sa ne cazam si, cu slipul deja la purtator, sa facem o baie in mare.

In fine, trenul soseste, ne urcam in el, ne gasim locuri confortabile intre vagoane si ne punem pe facut planuri, pariuri si scheme de agatzat. Sase liceeni gata sa transforme scoicile roase de pe plaja in smaralde pentru proaste. Sau, cel putin asa credeam. Trenul se pune in miscare si romanticii grupului, in frunte cu mine, incep sa fredoneze Vama Veche (“Trenul asta merge-ncet, catre nicaieri…”). Gil statea rezemat de trepte, Biscy se unduia odata cu Burgerul la 2L, Par ma seconda la refren, Mihaita era pe vine, iar Becar fila o tanti la vreo 40 de ani, care dupa spuele lui “mergea de-un tenis”.

Oprind pentru cateva minute in Fetesti, ne-am folosit de prilej ca sa ne dezmortim un pic si sa urinam (caci toata lumea stie ca se recomanda folosirea veceului in timp ce trenul stationaza). Ne-am reluat locurile in cerc pentru ultimii 100 de km de tampenii si trivialitati gratuite, cand, vocea peste medie de groasa a lui Gil se auzi pana in vagoanele vecine: “uohoooo, catamai coiul are Mihaita”. Biscy scapa berea, Par mai sa se arda cu tigara. Cu totii sistaram orice activitate in favoarea lui “Ia, ma!”. Eram deja cu totii ciorchine in jurul…eventului, iar Gil era inca siderat: “Ba, esti nebun, ai vazut ma?”. Mihaita se vazu nevoit sa se ridice in picioare, pe jumatate jenat, pe jumtate flatat. Dezvaluirea odata fiind facuta de agerimea mintii bolnave a lui Gil, nu mai ramanea decat sa avem dovoda. Sa vada si ochii nostri. Dar Mihaita nu si nu. Ca nu se cuvine, ca oricum nu-i asa de mare, ca v-arat daca m-oi imbata vreodata. Era de neclintit. Pana-ntr-o seara, cand, aflandu-ne la o terasa, in prologul unei nopti de Disco Ring (respectiv orice altceva in cazul meu), sub o presiune comparabila numai cu un penaly in grupele Ligii, Mihaita ceda. Testicule ca alea n-am vazut frate nici in documentarele cu Cernobil. Erau niste organe perfect normale, Gil se inselase. Dupa cateva hahaieli, rasete si o noua extrapolare a subiectului “Big coi, small coi”, ramaseseram singurii din carciuma. Ne-am ridicat si am plecat parca mai intelepti, mai apropiati unul de altul, bifand un nou episod reusit in prietenia noastra. Si noaptea era inca tanara…

Entry Filed under: Tovarasii mei, asa cum e ei